Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Legislația penală și procesual-penală a Republicii Moldova garantează dreptul de a se apăra fiecărei persoane care este bănuită de săvârșirea unei infracțiuni sau în privința căreia este intentat un proces penal. Apărarea are drept scop combaterea, în tot sau în parte, a învinuirii ori a atenuării pedepsei, apărării drepturilor şi intereselor persoanelor bănuite sau învinuite, precum şi reabilitării persoanelor supuse ilegal urmăririi penale. Codul de procedură penală instituie dreptul persoanei de a fi asistată sau reprezentată pe tot cursul procesului de un apărător, astfel că organul de urmărire penală şi instanţa sunt obligate să asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul la asistenţă juridică calificată din partea unui apărător ales de el.
Exporturile de mărfuri din RM au însumat în ianuarie-mai din anul curent $1,1 mld., cu 12,7% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din anul 2020. Exporturile de mărfuri realizate în luna mai 2021 au avut o valoare de $201,7 mil., fiind cu 7,6% mai mici în raport cu luna aprilie 2021 și cu 29,5% mai mult comparativ cu luna mai 2020. Datele Biroului Național de Statistică (BNS) denotă că livrările de mărfuri autohtone efectuate peste hotarele țării în primele cinci luni ale anului 2021 au constituit $817,3 mil. (74,0% din total exporturi), fiind în creștere cu 7,4% față de perioada similară din anul precedent. La rândul său, reexporturile de mărfuri străine (după prelucrare și clasice) în perioada analizată au însumat $287,4 mil.
Regulamentul privind modul de compensare a diferenței de preț pentru consumul gazelor naturale consumatorilor noncasnici de gaze naturale care desfășoară anumite activități principale, aprobat de către Ministerul Economiei prin Ordinul nr. 41 din 20 aprilie 2022, a intrat în vigoare, fiind publicat în MO din 22 aprilie. Documentul stabilește mecanismul de compensare parțială a majorării prețurilor la gazele naturale consumatorilor noncasnici care desfășoară anumite activități principale1 prevăzute la pct.1.10 din Dispoziția nr.11/2022 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.
Volumul mărfurilor exportate de Republica Moldova în anul precedent a atins suma de $3144,4 mil., fiind în creștere cu 27,5% față de anul 2020, comunică Biroul Național de Statistică. Astfel, exporturile de mărfuri autohtone în anul 2021 au constituit $2433,2 mil. și reprezintă 77,4% din totalul exporturilor, fiind în creștere cu 28,9% față de anul 2020. În același timp, reexporturile de mărfuri străine (după prelucrare și clasice) au atins $711,2 mil. (22,6% din total exporturi), fiind cu 22,7% mai mari comparativ cu anul precedent.
În scopul respectării prevederilor Dispoziției nr. 3 din 23 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE), emisă în conformitate cu art. 2 din Hotărârea Parlamentului nr. 55/2020 privind declararea stării de urgență, în partea ce ține de instituirea moratoriului asupra controalelor fiscale, expunem următoarele. 1. Parlamentul RM, prin Hotărârea nr. 55/2020, a declarat stare de urgenţă pe întreg teritoriul RM pe perioada 17 martie – 15 mai 2020. Pe perioada acesteia, CSE va emite dispoziţii care sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul RM și intră în vigoare din momentul emiterii.
Exporturile de mărfuri din Moldova s-au majorat în primele 10 luni ale anului curent comparativ cu indicatorii înregistrați în perioada corespunzătoare din anul 2020 cu 23,6% și au însumat $2,45 mld. Conform datelor Biroului Național de Statistică (BNS), în perioada de referință exporturile de mărfuri autohtone au depășit $1,86 mld. (75,9% din total exporturi), fiind în creștere cu 22,8% față de ianuarie-octombrie 2020. Totodată, reexporturile de mărfuri străine (după prelucrare și clasice) în lunile ianuarie-octombrie curent au atins $590,7 mil. (24,1% din total exporturi), fiind în creștere cu 26,3% în raport cu aceeași perioadă din 2020.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la modul de recuperare a zilelor declarate de către Comisia pentru Situații Excepționale ca zile libere, care a fost discutat în cadrul ședinței Secretarilor de Stat. Conform proiectului, pentru recuperarea a 12 zile declarate libere, se stabilesc următoarele zile lucrătoare pe parcursul anului 2020: 23 mai, 13 iunie, 20 iunie, 4 iulie, 18 iulie, 1 august, 22 august, 5 septembrie, 19 septembrie, 3 octombrie, 17 octombrie și 31 octombrie. În aceste zile activitatea salariaților cu durata normală a timpului de muncă se propune a fi organizată după următorul regim de muncă – de la 8.00 până la 16.30, cu pauza de masă de la 12.00 până la 12.30
Potrivit prevederilor art. 901 alin. (36) din Codul fiscal fiecare comisionar reține un impozit în mărime de 12% din plățile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor țărănești (de fermier), pe veniturile obținute de către acestea aferente desfacerii prin unitățile comerțului de consignație a mărfurilor.
Potrivit Legii nr. 1216/1992, taxa de stat este suma percepută de către organele de stat, împuternicite special pentru acest fapt, de la persoanele fizice şi juridice, în ale căror interese sunt exercitate acțiuni sau eliberate documente de importanță juridică. Art. 83 din Codul de procedură civilă (CPC) prevede că, taxa de stat reprezintă o sumă care se percepe, în temeiul legii, de către instanța judecătorească în beneficiul statului de la persoanele în ale căror interese se exercită actele procedurale de judecare a cauzei civile sau cărora li se eliberează copii de pe documente din dosar. Cazurile în care taxa de stat plătită se restituie, parţial sau integral, sunt indicate în art. 89 din CPC1 și art.7 din Legea2 nr. 1216/1992.
Deoarece măsurile propuse în una din inițiativele legislative sunt deja realizate, Guvernul, în ședința din 3 iunie 2020, a oferit aviz negativ proiectului cu privire la măsuri de sprijinire a persoanelor fizice și juridice în contextul pandemiei de COVID-19. Acesta prevede acordarea unei vacanțe persoanelor fizice și juridice de la plata impozitului pe venit și de la achitarea dobânzilor la credite pe un termen de 3 luni, precum și optimizarea procedurilor de achiziții publice pe un termen de 6 luni.
Potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică, în primele 9 luni din anul curent Republica Moldova a importat mărfuri în sumă de $5072,7 mil., în creștere cu 32,4% față de perioada similară din anul 2020. Doar în luna septembrie curent importurile au constituit $669,7 mil., cu 16,5% mai mult față de luna precedentă și cu 31,7% mai mult decât în luna septembrie 2020. Din țările UE au fost importate mărfuri în sumă de $2323,0 mil., cu 32,6% mai mult decât în anul 2020, deținând o pondere de 45,8% în total. În același timp, importurile de mărfuri provenite din țările CSI au avut o valoare de $1233,6 mil., cu 29,0% mai mult decât în perioada similară din anul 2020 și dețin o pondere de 24,3%.
Începând cu perioada de gestiune 2020, entitățile-mamă ale grupurilor mari de entități, precum și ale celor mici și mijlocii în cazul în care una dintre entitățile afiliate este entitate de interes public, în conformitate cu prevederile stipulate în art. 27 din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 (Legea nr. 287/2017) și pct. 12 din Standardul Național de Contabilitate (SNC) „Prezentarea situațiilor financiare consolidate” (Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 93/2019 cu modificările ulterioare) sunt obligate să întocmească și să prezinte bilanțul consolidat, situația consolidată de profit și pierdere și nota explicativă la situațiile financiare consolidate.
Volumul mărfurilor exportate în primele șapte luni din anul curent a sporit cu 15,5%, până la $1572,5 mil., față de perioada similară din anul 2020, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Astfel, doar în luna iulie curent exporturile au avut o valoare de $240,9 mil., în creștere cu 6,2% comparativ cu luna precedentă și cu 26% – cu luna iulie 2020. Exporturile de mărfuri autohtone în ianuarie-iulie 2021 au constituit $1155,5 mil., fiind în creștere cu 10,5% față de perioada similară din anul 2020. Totodată, acestea reprezintă 73,5% din totalul exporturilor realizate în primele șapte luni ale anului curent.
Regulamentul privind modul de compensare a diferenţei de preţ pentru consumul gazelor naturale pentru consumatorii noncasnici în legătură cu majorarea preţurilor reglementate la gazele naturale prin Ordinul Ministrului Economiei nr. 14 din 8 februarie 2022.
În primele 9 luni ale anului curent din țara noastră au fost exportate mărfuri în sumă de $2103,3 mil., sporind cu 21% comparativ cu perioada similară din anul 2020, comunică Biroul Național de Statistică. Astfel, exporturile de mărfuri autohtone au constituit circa $1,5 mld. (75,1% din total exporturi), fiind în creștere cu 19,2% față de perioada similară din anul 2020, reexporturile de mărfuri străine au însumat $523,4 mil. (24,9%), sporind cu 27,1%, reexporturile de mărfuri după prelucrare (inclusiv îmbrăcăminte, încălțăminte și părți de încălțăminte, cabluri coaxiale,
În ședința de ieri a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a fost aprobată Decizia nr.5. Conform acesteia, operatorii curselor aeriene charter, care transportă pasageri cu cetățenia Republicii Moldova spre Republica Moldova, vor publica pe pagina lor oficială, timp de trei ore de la obținerea autorizației de zbor: a) Itinerarul și orarul cursei; b) Costul și condițiile călătoriei; c) Contactele persoanelor sau oficiilor responsabile de completarea listelor și de îmbarcarea pasagerilor.
De rând cu creșterea exporturilor, în primele șapte luni ale anului 2021 s-a majorat și volumul importurilor, care este cu 32,5% mai mare față de cel raportat în lunile ianuarie-iulie 2020, în anul curent fiind importate mărfuri în sumă de $3828,3 mil., comunică Biroul Național de Statistică. Cu toate acestea, în luna iulie 2021 au fost importate mărfuri în sumă de $561,9 mil., cu 4,7% mai puțin decât în luna precedentă, dar cu 13,1% mai mult decât în luna iulie 2020.
În ianuarie-martie 2021 a sporit nu doar volumul importului, dar și a exporturilor de mărfuri. Acestea au însumat $712,7 mil., în creștere cu 5,6% comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut. Conform datelor făcute publice de Biroul Național de Statistică (BNS), exporturile de mărfuri realizate în luna martie anul curent au avut o valoare de $287,2 mil., majorându-se cu 26,5% în raport cu indicatorii din luna februarie 2021 și cu 36,6% comparativ cu luna martie 2020. În trimestrul I al anului curent volumul exporturilor de mărfuri autohtone au atins suma de $539,8 mil., ceea ce constituie 75,7% din totalul exporturilor, fiind în creștere cu 3,5% față de perioada similară din anul 2020 și a contribuit la majorarea valorii totale a exporturilor cu 2,7%.
Astăzi, 23 aprilie 2021, în MO este publicat Ordinul nr. 219 din 20 aprilie 2021 al Serviciului Fiscal de Stat ,,Cu privire la aprobarea Regulamentului privind procedura de prelungire a termenului de prezentare a dărilor de seamă fiscale și a termenului de stingere a obligațiilor fiscale pentru achitarea impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii” (în continuare – Regulament), prin care a fost aprobat formularul Cererii privind prelungirea termenului de prezentare a dărilor de seamă fiscale și a termenului de stingere a obligațiilor fiscale (Forma PTDA-2021).
Din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) în anul curent vor fi finanțate proiectele de achiziţionarea utilajului medical performant şi finalizarea lucrărilor de reparaţie şi de construcţie pentru instituțiile medico-sanitare publice din țară. Astfel, în urma concursului au fost desemnate câștigătoare IMSP: Centrul de Sănătate (CS) Strășeni, Spitalul Raional (SR) Cantemir, SR Hâncești, Institutul de Cardiologie, CS Criuleni, CS Bardar, SR Ștefan-Vodă, Spitalul de Stat, Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, SR Anenii Noi, SR Florești, CS Onișcani, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, SR Taraclia.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *