Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Peste 90 de angajați ai Serviciului Fiscal de Stat de pe întreg teritoriul țării s-au întrunit într-o ședință de totalizare a activității. Conducerea Ministerului Finanțelor și cea a SFS care au audiat raportul privind rezultatele activității Serviciului Fiscal de Stat pentru 2017 și prioritățile pentru 2018. Şedința a avut loc la finele săptămânii trecute şi a fost deschisă de discursul directorului SFS, Serghei Pușcuța, care a menționat cele mai relevante activități realizate de echipa SFS: reforma SFS, desemnarea procentuală, activitatea independentă, taxa pentru poluarea mediului, impozitul pe venit,
Ministerul Economiei și Infrastructurii a convocat, în rezultatul multiplelor sesizări parvenite de la exportatori, o şedinţă de lucru, în cadrul căreia au fost discutate dificultăţile agenților economici la exportul de nuci pe piețele Uniunii Europene. La discuții au participat ministrul Chiril Gaburici, reprezentanți ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Finanțelor, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Serviciului Vamal, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Delegației UE la Chișinău, Asociației Europene de Business, dar și experți de nivel înalt ai UE.
950 de participanţi la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, vor primi ajutoare materiale unice, în valoare de câte o mie de lei. Banii sunt acordaţi din contul Fondului Municipal Chişinău de Susţinere Socială a Populaţiei, informează un comunicat de presă al Primăriei Chişinău.
Funcționarii publici de conducere de nivel superior și funcționarii publici de conducere din cadrul Parlamentului, Cancelariei de Stat și Preşedenţiei nu vor putea participa la greve. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale propune spre consultare un proiect de hotarire a Guvernului cu privire la modificarea Nomenclatorului unitatilor, sectoarelor si serviciilor al caror salariati nu pot participa la greva, aprobat prin Hotarirea Guvernului nr.656 din 11 iunie 2004.
La începutul lunii ianuarie 2018, la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă erau la evidență, în total, 22 386 șomeri, dintre care 10 974 – femei. Doar pe parcursul lunii ianuarie s-au înregistrat ca șomeri 3808 persoane, 1771 dintre acestea fiind femei. Pe parcursul lunii menționate, ANOFM a plasat în câmpul muncii 766 de persoane.
Pentru al doilea an consecutiv, Publicația Periodică „Monitorul fiscal FISC.MD” participă la expoziția națională Fabricat în Moldova, organizată de Camera de Comerț și Industrie.
Poziția economică și geografică favorabilă a Republicii Moldova urmează a fi valorificată pe deplin prin facilitarea comerțului cu țările din regiune, dar și cu cele situate la mii de kilometri, a constatat în discursul susținut în limba română Excelenţa Sa Jemes D. Pettit, ambasadorul SUA în țara noastră, la evenimentul de prezentare a studiului de evaluare a coridoarelor comerciale ale RM, care a fost realizat în cadrul Programului pentru Reforme Structurale în Moldova, fiind finanțat de USAID și desfășurat la 18 iulie curent la Chișunău.
Modul de întocmire a Situației fluxurilor de numerar Situația fluxurilor de numerar include soldurile numerarului și altor elemente identice acestuia la începutul și finele perioadei de gestiune privite la general, precum și fluxurile acestora pe tipuri de activitate, active și obligații ale Asociațiilor de economii și împrumut (AEÎ).
Situația privind punerea în circulaţie a tichetelor de masă a fost discutată ieri de Președintele Parlamentului, Adrian Candu, cu cei doi operatori ai tichetelor de masă, care la moment sunt înregistrați în Republica Moldova – Edenred și UP. Pe parcursul unui an Parlamentul a fost implicat în promovarea a sistemului tichetelor de masă, prin elaborarea legislației și a actelor aferente. Sperăm că în timpul cel mai apropiat cetățenii Republicii Moldova vor putea folosi tichetele de masă pentru primele cumpărături. Au mai rămas să detaliem anumite aspecte ce țin de autoritatea fiscală, raportări, mașinile de casă și control, la care se va lucra în următoarele zile. Sper ca în Republica Moldova acest sistem să funcționeze la fel ca în alte state, a menționat Președintele Parlamentului.
În anul 2017, la licitaţia organizată de primărie, am procurat un teren destinat pentru constructie, pentru care am achitat suma de 181884 lei conform contractului încheiat cu primăria în urma licitaţiei, dar valoarea terenului, conform certificatului primit de la organul cadastral este de 9058 lei. De la ce valoare sa calculez impozitul – de la valoarea cadastrală sau valoarea achitată conform contractului?
Potrivit prevederilor art. 31 din Legea privind societățile cu răspundere limitată nr. 135-XVI din 14 iunie 2007, societatea este obligată să formeze un capital de rezervă de cel puțin 10% din cuantumul capitalului social. Capitalul de rezervă al societății poate fi folosit doar la acoperirea pierderilor sau la majorarea capitalului ei social.
Potrivit prevederilor art. 31 din Legea privind societățile cu răspundere limitată nr. 135-XVI din 14 iunie 2007, societatea este obligată să formeze un capital de rezervă de cel puțin 10% din cuantumul capitalului social. Capitalul de rezervă al societății poate fi folosit doar la acoperirea pierderilor sau la majorarea capitalului ei social.
În conformitate cu prevederile art. 210 din Codul fiscal, pentru comercializarea bunurilor sechestrate, la fiecare licitaţie se formează o comisie în a cărei componenţă intră cel puţin 5 membri dintre reprezentanţii Serviciului Fiscal de Stat şi ai autorităţilor administraţiei publice locale şi experţi independenţi.
Republica Moldova și-a asumat, prin semnarea Acordului de Asociere cu UE, să reformeze sistemul național de achiziții publice. În 2015 a fost adoptată o lege nouă a achizițiilor publice, iar din 2016 — inițiat un amplu proces de reformare a sistemului procurărilor din banii publici, ce presupune transparentizarea procedurilor de achiziții, eliminarea corupției, promovarea responsabilității autorităților contractate și a membrilor grupurilor de lucru pentru achiziții publice.
În scopul executării Legii fondului de susținere a populației, Guvernul a aprobat Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului material, care a fost publicat în Monitorul Oficial din 16 februarie curent. Documentul reglementează modul, termenul de stabilire și plată a ajutorului material și de compensație parțială a cheltuielilor, cuantumul acestora, beneficiarii, etc. Astfel, în conformitate cu Regulamentul, de dreptul la ajutor material anual beneficiază:
Restituirea impozitului pe venit achitat sau care a fost reținut în plus persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător se efectuează în corespundere cu prevederilor Titlului II al Codului fiscal și art.175 și art.176 din Titlul V al CF. Astfel, restituirea mijloacelor băneşti presupune rambursarea acestora, constatate ca plătite în plus sau a celor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite la contul contribuabilului.
Programul de Cooperare Transfrontalieră Moldova-Ucraina „Joint Opportunities in Busiess for Youth” va susţine inițierea afacerilor inovatoare lansate de 60 de tineri cu vârsta între 18 și 35 de ani. La evenimentul de lansare a Programului a participat Secretarul general de stat în cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iulia Costin.
Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale propune spre consultare un proiect ce prevede reorganizarea Agenției Naționale de Asistență Socială prin absorbţia Fondului republican de susţiere socială a populaţiei.
Programului pentru Reforme Structurale în Moldova, finanțat de către Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), a fost prezentat la Bălţi, în regiunea de dezvoltare Nord, de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Implementarea Programului este preconizată pentru patru ani, bugetul fiind de $11,2 mil. Compania americană Nathan Associates Inc., contractată de USAID, este cea care va asigura implementarea Programului în Moldova.
Casa Naţională de Asigurări Sociale comunică, că timp de trei luni cetățenii vor avea ocazia să-și exprime opinia față de calitatea serviciilor publice oferite de CNAS prin instrumentul pilot de evaluare a serviciilor publice prestate. Începând cu 15 martie, în opt oficii teritoriale CNAS din Chișinău (sectoarele Botanica, Buiucani și Râșcani), Ialoveni, Florești, Bălți, Cahul și Comrat, cetățenii vor putea să-și exprime părerea față de calitatea serviciilor prestate, accesibilitatea informației primite, amabilitatea personalului, condițiile de deservire și alte criterii.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *