Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Proiectul privind crearea unei parcări subterane în Piața Marii Adunări Naționale rămâne deocamdată pe hârtie. Implementarea acestuia este pusă sub semnul întrebării, dat fiind faptul că investițiile se ridică la câteva zeci de milioane de euro. Totuși, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă este convins că proiectul va avea succes.
Mai multe modificări importante la Codul contravențional au fost publicate în Monitorul Oficial. Acestea vor intra în vigoare peste trei luni. În afară de modificarea unității convenționale (u.c.) de la 20 la 50 de lei, au fost stabilite noi sancțiuni.
Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală. Proiectul prevede liberalizarea capitalului astfel încât să permită cetățenilor să declare capitalul ce le aparţine şi care anterior se afla în posesia altor persoane fizice sau nu era declarat deloc, în schimbul unei taxe de 2% din valoarea bunului. Astfel, persoanele fizice vor putea beneficia de liberalizarea capitalului, iar pentru persoanele juridice proiectul prevede doar stimularea fiscală.
Începând cu anul viitor, Serviciul Vamal va activa în baza unei noi organigrame, care presupune transfer de competențe și responsabilități către birourile vamale, precum și reducerea funcțiilor de conducere în favoarea celor de execuție.
796 de producători agricoli care au beneficiat de subvenții din partea statului în perioada anilor 2013-2015 au fost supuși inspecțiilor din partea specialișitilor Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.
Programul-pilot ”Femei în afaceri”, aprobat prin decizia guvernului din 16 august curent, a fort lansat astăzi în cadrul Moldova Business Week-2016. Lilia Palii, Secretar general al Guvernului, a salutat lansarea acestui proiect, având ferma convingere că femeile din Moldova dispun de un potențial mare, nevalorificat și pot contribui la dezvoltare economică a ţării.
Potrivit Băncii Naţionale a Moldovei, în trimestrul trei al anului curent, pe teritoriul ţării noastre au fost efectuate peste 6,33 mil. de operaţiuni cu carduri emise în Republica Moldova. Doar 1,59 mil. dintre acestea au reprezentat plăţi fără numerar, în timp ce 4,74 mil. au constituit extrageri de numerar.
Agenția Proprietății Publice anunță organizarea unei runde de privatizare a 54 de bunuri proprietate publică de stat cu utilizarea instrumentelor prevăzute de legislație.
Potrivit noii ediții a cercetării MEGA – Analiza creșterii economice a Moldovei, prezentată de două ori pe an de către acest centru analitic independent, creșterea PIB în Moldova va fi în 2016 de 3,4%, în 2017 – 5,5%. În cazul unui scenariu pesimist de dezvoltare, creșterea va fi de 2% și, respectiv, 3,6%.
În cadrul Târgului Ideilor Eco Responsabile au fost prezentate o serie de proiecte inovative, înscrise în competiția Moldova Eco-Energetică. Unul din proiecte vizează activitatea Aeroportului Internațional Chișinău și presupune instalarea celui mai mare parc de panouri fotovoltaice din țară, care se va întinde pe o suprafață de 7 hectare și va asigura 100% din consumul de energie electrică propriu.
Terenul pe care urmează a fi edificat acesta se află în comuna Bubuieci, iar proiectul de construcție va fi elaborat de compania olandeză de proiectare Archivolt architecten bv, în consorțiu cu Halmos Adviseurs bv și IGC Construct SRL.
Agenții economici sunt invitați să participe la un sondaj de opinie online privind accesul la informația despre controalele de stat. Aceștia pot să-și exprime părerea prin intermediul unui chestionar care conține trei întrebări referitor la informația privind controlul de stat, precum şi să evalueze nivelul de accesibilitate în acest sens.
Activele băncilor au înregistrat în nouă luni ale acestui an creștere, instituțiile financiare sînt destul de bine capitalizate, însă se confruntă cu unele probleme legate de nivelul creditelor neperformante.
Situația macroeconomică a anului 2016, precum și unele prognoze pentru anul următor au fost prezentate în cadrul unei conferințe, organizate de Ministerul Economiei. «Avem un an de recuperare și de stabilizare economică și suntem convinși că în 2017 vom avea un an de creștere economică mai durabilă pentru toate sectoarele din economia națională», a declarat Vice-ministrul Octavian Calmâc.
– Dle Puşcuța, într-un interviu acordat la începutul anului 2017 ați spus că unul din obiectivele ambițioase pentru anul 2017 este reformarea Serviciului Fiscal de Stat pe principiul funcționalității. S-a realizat? Și care sunt, în opinia Dumneavoastră, primele rezultate ale acesteia?
Lista de medicamente compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, care a fost extinsă recent până la 134 de denumiri comune internaţionale, intră în vigoare începând de astăzi, 1 octombrie 2016.
Termoelectrica S.A. reiterează faptul că nu poate iniția livrarea agentului termic fără a avea o solicitare de la administratorul blocului locativ. Respectiv, locatarii care doresc conectarea imediată la căldură trebuie să se adreseze la administratorul fondului locativ, care, în conformitate cu legislația în vigoare, este reprezentantul autorizat al consumatorilor în drept să solicite furnizarea energiei termice.
Trei întreprinderi de stat care se află în subordinea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare vor fi lichidate ca entități și vor fuziona cu o altă instituție, pentru a economisi resursele statului.
Proiectul politicii bugetar-fiscale şi vamale pentru anul 2017 ar putea fi discutată în Guvern peste două săptămâni. O declarație în acest sens a fost făcută de către ministrul Finanțelor Octavian Armașu. Oficialul a mai declarat că documentul practic a fost definitivat și acum este coordonat cu partenerii de dezvoltare.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *