Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În Monitorul Oficial de mîine, vineri, 16 septembrie, Nr. 306–313 (5739–5746) vor fi publicate următoarele documente oficiale: În Partea I – Legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova
În contextul obiectivului primordial al Serviciul fiscal de Stat, de a stabili un dialog de parteneriat cu subiecții mediului de afaceri în vederea asigurării conformării benevole la prevederile legislației în vigoare, DAF Râşcani a IFS Chişinău pe 22 iulie curent a organizat o întâlnire de lucru cu persoanele care desfăşoară activitate de comerţ în baza patentei de întreprinzător în piaţă „Calea Basarabiei”.
Guvernul salută implementarea în legislația națională a conceptului ”soluției fiscale individuale anticipate”. Inițiativa legislativă privind introducerea acestei practici europene și internaționale și în Codul fiscal al RM aparține deputatului Andrian Candu.
Stimaţi contribuabili, ţinem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin ORDIN IFPS NR. 1315 din 04.09.2014
În perioada 10 – 11 noiembrie 2015, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a efectuat un control fiscal, prin metoda verificării faptice, a unui contribuabil ce are drept gen de activitate comercializarea mărfurilor de uz casnic.
Aspectele colaborării comercial-economice moldo-coreene, inițierea unor proiecte investiționale și alte chestiuni de interes reciproc au fost discutate ieri în cadrul întrevederii viceprim-ministrului, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, cu ambasadorul Republicii Coreea în țara noastră, cu sediul la Kiev, Lee Yang Goo.
În perioada 16 -27 noiembrie 2015, funcţionarii fiscali din cadrul IFS Cantemir au operat un şir de acţiuni orientate spre verificarea contribuabililor care desfăşoară activităţi de comerţ şi prestează servicii.
Ținând cont că agricultura reprezintă o ramură importantă a economiei Republicii Moldova și, odată cu începerea sezonului de recoltare a producției agricole, cetățenii comercializează surplusul acesteia agenților economici, atenționăm că în cazul achiziționării producţiei agricole de la persoane fizice cetățeni sunt obligați să utilizeze în activitatea financiar-contabilă formularul tipizat de document primar cu regim special – actul de achiziție a mărfurilor, introdus în pct.8 al anexei nr.1 la Hotărârea sus-numită.
Campania de prezentare a declarațiilor privind veniturile obținute în 2015 se desfășoară în ritm normal de lucru, fără incidente, a menționat într-un interviu seful IFPS Sergiu Pușcuță.
Pe data de 18 decembrie 2015, Inspectoratul Fiscal de Stat Ialoveni a desfășurat un seminar cu contribuabilii din satul Carbuna, la care auditoriul a fost informat despre principalele modificări ale legislaţiei fiscale, s-a discutat modul de stabilire a taxelor locale de către autorităţile administraţiei publice locale, în conformitate cu prevederile Legii nr.47 din 27.03.2014.
Redacția PP „Monitorul Fiscal FISC.MD” vă informează despre cuprinsul numărului Monitorului Oficial care va ieși în tipar mâine, 27 mai. Astfel, în prima parte „Legi, hotărâri ale Parlamentului RM, decrete ale Președintelui RM”, veți găsi Acte ale Curţii Constituţionale a Republicii Moldova
Mobilizarea tuturor resurselor și valorificarea rezervelor interne este de natură să asigure activitatea eficientă a Serviciului Fiscal de Stat, orientată spre acumularea eficientă de venituri la buget, a declarat luni Șeful SFS, Serghei Pușcuța, la ședință operativă cu responsabilii cu funcții de conducere din cadrul IFPS și IFS Chișinău.
În Monitorul Oficial de astăzi, 31 iulie, a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 105 din 17.07.2015 privind acceptarea, publicarea şi modificarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară.
Inspectoratul de Stat al Muncii poate verifica în orice moment dacă o firmă respectă actele legislative şi normative din domeniul muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru a evita amenzile, angajatorii sunt obligați să pună la dispoziția inspectorilor documentele și informațiile solicitate, în funcție de obiectul controlului, scrie bizlaw.md.
Astăzi societatea globală evoluează prin rolul tot mai sporit acordat tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei. Aceste inovaţii au un impact decisiv în reformarea sistemului de administrare publică şi în Republica Moldova, tranzitând societara spre una digitală bazată pe cunoştinţe. Serviciile electronice publice şi conceptul de „e-Guvernare” sunt elemente cheie şi în dezvoltarea Serviciului Fiscal de Stat din RM.
În Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2014, a fost publicat Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 1616 din 12 noiembrie 2014, prin care s-a modificat pct.5 din anexa la Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.780 din 18.06.2013 „Privind modul de administrare a procedurii de eliberare a formularelor tipizate de documente primare cu regim special pusă în sarcina Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (exceptând facturile fiscale)”.
Guvernul a aprobat în pachet proiectul de lege privind Serviciul Fiscal de Stat și proiectul de lege privind modificarea Codului de procedură penală. Proiectele își propun să creeze cadrul legislativ necesar pentru implementarea Strategiei de majorare a nivelului de conformare fiscală a contribuabililor și eficientizarea procesului de administrare fiscală.
În legătură cu faptul că la data de 28.08.2015 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 241-246 (5283-5288) a fost publicat Regulamentul cu privire la funcționarea posturilor fiscale, aprobat prin Ordinul IFPS nr. 409 din 18.05.2015, care a intrat în vigoare la momentul publicării, Serviciul Fiscal de Stat comunică că odată cu publicarea acestuia se abrogă Regulamentul-cadru privind principiile generale de instituire și funcționare a posturilor fiscale, aprobat prin Ordinul IFPS nr. 776 din 17.06.2013.
Realizarea obiectivelor colective ale IFS raionale reprezintă suma activităților tuturor angajaților și de efortul fiecărui funcționare fiscal depinde care vor fi rezultatele finale, a punctat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, la ședințele de evaluare a performanțelor colective a IFS Taraclia, Căuseni, UTA Găgăuzia și Ștefan Vodă.
În Monitorul Oficial din 19 septembrie,a fost publicat Ordinul IFPS nr. 1170 din 1 august 2014, prin care se atestă rezidenţa şi impozitul pe venit achitat de către nerezidenţi în Republica Moldova în baza formularelor tipizate, stabilite în anexa nr. 1 şi anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.101 din 05.02.2013 cu privire la aprobarea formelor tipizate ce atestă rezidenţa. Potrivit acestui Ordin, în cazuri speciale, atestarea rezidenţei şi a impozitului pe venit achitat de către nerezidenţi în Republica Moldova se va efectua pe formularele — tip, emise de statele străine, în baza Convenţiilor (Acordurilor) pentru evitarea dublei impuneri.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *