Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Controlul asupra reparației, reconstrucției, întreținerii şi deservirii clădirilor, a părților comune şi a unităților din condominiu constă în verificarea de către specialiștii din cadrul autorităților publice locale a îndeplinirii corespunzătoare și în termen a inspectării tehnice a blocurilor de locuit de către administrator sau gestionar.
În ianuarie-martie anul 2023, câștigul salarial mediu lunar nominal brut, la unitățile cu 4 și mai mulți salariați din sectorul real al economiei și la instituțiile bugetare a constituit 11 486,2 lei, fiind în creștere în raport cu indicatorii înregistrați în primul trimestrul al anului trecut în valoare nominală cu 20,1%, iar în termeni reali (ajustat la indicele prețurilor de consum) – în descreștere cu 3,9%.
Pe agenda ședinței secretarilor generali au fost incluse trei proiecte ce țin de reorganizarea unor autorități centrale, ca urmare a aprobării noii componențe a Cabinetului de miniștri și a Programului de activitate al Guvernului. Astfel, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale se reorganizează prin dezmembrare și creare a Ministerului Energiei, care va prelua de la MIDR domeniul securitate și eficiență energetică.
De rând cu drumurile, reţelele şi substaţiile electrice, reţelele de gaz, instalaţiile pentru extragerea apelor subterane şi alte obiecte similare transferate gratuit autorităţilor publice (sau, în baza deciziei lor, întreprinderilor specializate care folosesc şi exploatează obiectele respective conform destinaţiei), vor fi scutite de TVA fără drept de deducere, începând cu anul viitor, și sistemele de alimentare cu apă și de canalizare și sistemele centralizate de alimentare cu energie termică. Prevederea este inclusă în Legea nr.171 cu privire la modificarea unor acte legislative ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2020.
Regulamentul cu privire la atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică și modul de stabilire și plată a compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie va fi ajustat. Astfel, consumatorilor casnici, care au coeficientul R mai mare sau egal cu 15%, dar mai mic decât 35%, li se va atribui categoria de vulnerabilitate energetică medie,
În calitate de organ de control, Serviciul Fiscal de Stat (în continuare – SFS) poate aplica sancțiuni atât pentru încălcări fiscale prevăzute de Codul fiscal (în continuare – CF), cât și pentru încălcări prevăzute expres de alte acte normative, cum sunt, spre exemplu, Legea nr. 1466/1998
Pentru persoanele pentru care veniturile declarate sunt de cel puțin trei ori mai mari decât veniturile cunoscute în sistemele și resursele informaționale de stat, cu excepția angajaților din parcurile pentru tehnologia informației, pentru calculul vulnerabilității energetice se va utiliza venitul cunoscut în sistemele și resursele informaționale de stat.
Proiectul de lege ce va reglementa constituirea, activitatea, reorganizarea și lichidarea grupurilor de acțiune locală (GAL) va fi examinat astăzi, 1 octombrie, în cadrul ședinței secretarilor de stat. Documentul a fost elaborat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) în colaborare cu Rețeaua Națională LEADER. Necesitatea promovării proiectului a fost determinată de modificările produse prin Legea nr. 17 din 20 februarie 2020 la Legea nr. 276 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural și care se referă la crearea Programului de stat LEADER, finanțat din surse publice cu o valoare de până la 5% din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.
Pe parcursul anului 2019, preţurile la produsele alimentare s-au majorat în medie cu 12,4%, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Totodată, inflaţia la sfârşitul anului precedent a constituit 7,5%. Astfel, pe parcursul anului au crescut prețurile la cartofi cu 53,6%, fructe proaspete – cu 52,4%, ouă de găină – cu 37,3%, legume proaspete – cu 20,0%, crupe – cu 17,4%, miere de albine – cu 10,4%, pește și conserve din pește – cu 9,6%, lapte şi produse lactate – cu 7,9%, carne, preparate și conserve din carne – cu 6,6%, făină de grâu – cu 5,3%, băuturi alcoolice – cu 4,1% etc.
În primul trimestru al anului 2023, Produsul Intern Brut (PIB) a însumat 63,7 mld. lei, prețuri curente de piață, fiind în descreștere în termeni reali cu 2,4% față de trimestrul I 2022 pe seria brută. Pe seria ajustată sezonier, PIB în ianuarie-martie anul curent s-a redus cu 2,2% comparativ cu primul trimestrul al anului 2022 și a crescut cu 1,1% comparativ cu trimestrul patru al anului trecut.
Munca prestată în timp de noapte este retribuită cu aplicarea adaosului în mărime de cel puțin jumătate din salariul de bază pe unitate de timp stabilit salariatului. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la limitarea efectuării a muncii de noapte. Pentru încălcarea cerințelor legale privind efectuarea muncii pe timp de noapte poate fi aplicată sancţiunea sub formă de amendă în cazurile și în limitele prevăzute de legislaţie.
Recent, pe data de 1 aprilie anul 2025, a intrat în vigoare noul Cod funciar nr. 22/2024 (în continuare – Codul funciar). În acest articol vom oferi explicații cu privire la prevederile acestuia și consecințele noilor reglementări pentru sectorul bugetar.
Apare sau nu obligativitatea reținerii impozitului pe venit la sursa de plata în momentul plății de către debitor persoanei fizice, care a preluat creanța unei persoane juridice, în baza contractului de cesiune, unde creditorul acesteia este persoană juridică și are datorii sub formă de împrumut?
Care este modalitatea de completare a Registrului mașinilor de casă și control/imprimantei fiscale sau Registrului operațiunilor echipamentului de casă și de control,
În anul 2022, conform datelor preliminare, PIB a constituit 272,6 mld. lei, prețuri curente de piață, fiind în descreștere, în termeni reali, cu 5,9% față de anul 2021, conform datelor publicate de Biroul Național de Statistică. La diminuarea PIB-ului în anul 2022 față de anul anterior au contribuit următoarele activităț
Acordarea compensațiilor pentru acoperirea unei părți din cheltuielile de consum a energiei termice în sistem centralizat, la consumul de energie electrică sau gaze naturale pentru consumatori, în funcție de gradul de vulnerabilitate a acestora, este una din măsurile pe care autoritățile planifică să o includă suplimentar în Planul național de acțiuni pentru atenuare crizei energetice.
În luna august 2023 compania a luat un credit pentru procurarea mijloacelor fixe, pe care le dă în exploatare în octombrie 2023 (cisterne pentru păstrarea vinului de consum curent, utilaj pentru prelucrarea strugurilor și altele). Tot din credit a fost procurat și Distilat pentru Divin 5 ani,
La data de 12 iunie 2025, în MO a fost publicată HG nr. 249/2025, prin care a fost aprobat Regulamentul cu privire la desfășurarea activității de autoservice (în continuare – Regulament).
În temeiul art.117 alin.(1) din Codul fiscal, subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) factura fiscală pe livrarea în cauză.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *