Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat în teritoriu pozitiv în iunie, ajungând la 0,1%, de la minus 0,1% în mai şi minus 0,2% în aprilie, în timp ce Uniunea Europeană a înregistrat inflaţie zero, de la minus 0,1% în mai şi minus 0,2% în aprilie, arată datele publicate, vineri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Începând cu 1 ianuarie 2017, ecusoanele de inspecţie tehnică vor fi aplicate pe numerele de înmatriculare a autovehiculelor și remorcilor înmatriculate în Republica Moldova, nu pe parbriz, ca și până în prezent. O decizie în acest sens a fost luată astăzi, de către Cabinetul de miniștri.
Guvernul Ungariei anunță perioada de depunere a actelor pentru programul de burse Stipendium Hungaricum, pentru anul de studii 2016-2017.
Necesitatea reabilitării drumurilor spre posturile vamale de frontieră a fost susținută de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Porțiunile care urmează a fi reparate, dar și măsurile ce necesită a fi întreprinse în acest sens, au fost discutate în cadrul întrevederii Directorului General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, cu Secretarul de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii în domeniul construcțiilor și infrastructurii drumurilor, Anatol Usatîi.
Ministerul Afacerilor Externe atenționează că autoritățile Austriei au introdus temporar controale la frontierele cu Ungaria, Serbia, Italia, Slovacia și Slovenia. Totodată cei care vor să se deplaseze în Ungaria au fost reintroduse controalele la punctele de trecere de la Hegyshalom și Kophaz.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează cetăţenii moldoveni că autoritățile din Croaţia au luat măsuri de închidere, pe o perioadă nedeterminată, a şapte din cele opt puncte de trecere a frontierei cu Serbia: Tovarnik, Ilok, Ilok 2, Principovac, Principovac 2, Batina și Erdut. Actualmente, frontiera poate fi traversată printr-un singur punct – Bajakovo, situat pe autostrada Belgrad – Zagreb.
În perioada 1-4 iunie, la Chişinău a avut loc şedinţa plenară anuală a membrilor Comunităţii Trezoreriilor PEMPAL (Public Expenditure Management Peer Assisted Learning), program care reuneşte practicieni în gestionarea finanţelor publice din mai multe state.
Casa Naţională de Asigurări Sociale a fost distinsă cu premiul Asociaţiei Internaţionale pentru Securitate Socială (ISSA) «Asigurarea accesului lucrătorilor migranţi la prestaţiile de securitate socială, prin intermediul acordurilor în domeniul securităţii sociale». La Forumul regional de securitate socială pentru Europa au fost depuse 71 de cereri de participare (inclusiv din Republica Moldova) din 27 de organizaţii din 19 ţări.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, exporturile de mărfuri realizate în luna iunie 2016 s-au cifrat la 157,4 mil. dolari SUA, cu 2,9% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 12,9% mai puţin comparativ cu luna iunie 2015.
"Ești la muncă în străinătate și nu ai cetățenia statului în care muncești, dar vrei să fii asigurat la bătrânețe cu pensie? Acest lucru e posibil. Trebuie doar să înțelegi în ce relații se află R. Moldova cu țara în care te afli", — recomandă rețea NEXUS.
În primele două luni ale anului curent au fost exportate mărfuri autohtone în valoare de 155,9 milioane de dolari. Această valoare este în scădere cu 29,3 la sută față de cea înregistrată în perioada similară a anului trecut.
Testele de stres derulate anul acesta în rândul celor mari bănci europene vor începe astăzi, la ora 17.00 GMT, conform unui comunicat postat marţi pe site-ul Autorităţii Bancare Europene (EBA), transmite Reuters.
În conformitate cu prevederile art. 14 lit. c) din CF, obiect al impunerii cu impozitul pe venit este venitul din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, obţinut de persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător.
Programul Operaţional pentru Dezvoltare Economică şi Inovaţie al Ungariei a dat undă verde cererilor pentru investiţii în zonele libere pentru întreprinderi, iar ofertele făcute în două zile, joi şi vineri, au depăşit nivelul de 10 miliarde de forinţi (30 milioane de euro).
Viceministrul Economiei, Tudor Copaci, a avut, la 13 mai curent, o întrevedere cu însărcinatul din partea Ministerului Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei, Gyala Budai. Principalele subiecte ale discuţiei au vizat atragerea investiţiilor, fortificarea relaţiilor economice bilaterale, dar şi majorarea schimburilor comerciale, în special a exporturilor moldoveneşti în Ungaria.
Viceministrul Economiei, Octavian Calmâc a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Ungariei la Chișinău, Mátyás Szilágyi. Principalele subiecte de discuție au vizat cooperarea economică între cele două state, dezvoltarea relațiilor comerciale, promovarea exportului și investițiilor.
Banca centrală a Ungariei intenţionează să relaxeze politica monetară cu ajutorul mijloacelor neconvenţionale şi fără modificarea dobânzii de bază, a declarat miercuri vice-guvernatorul Marton Nagy, transmite Reuters.
Biroul Național de Statistică anunţă că, în ianuarie-noiembrie 2015, exporturile de mărfuri au totalizat 1803,4 mil. dolari SUA, cu 16,4% mai puțin decât în 2014. Cea mai mare scădere a ratei de export într-un singur an Moldova a înregistrat-o
Prim-ministrul Valeriu Streleţ a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Matyas Szilagyi. Discuţia a vizat agenda bilaterală, consolidarea dialogului politic şi perspectivele de extindere a relațiilor dintre Republica Moldova şi Ungaria.
Moldova intenționează să majoreze volumul comerțului cu Ungaria, inclusiv din contul promovării pe piața ungară a vinurilor de calitate și altor produse. Informația a fost comunicată de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ion Sula, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Ungariei la Chișinău, Mátyás Szilágyi, relatează Noi.md.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *