Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Rezultatele implementării primei etape a proiectului Twinning au fost analizate în cadrul ședinței Comitetului de Supraveghere. Amintim că Proiectul Twinning, în cadrul căruia Serviciul Vamal beneficiază de suportul experților europeni, a fost lansat la data de 21 noiembrie 2017. Proiectul “Suport în modernizarea Serviciului Vamal al Republicii Moldova în conformitate cu cerințele Acordului de Asociere” are un buget de un mil. euro, durata proiectului este preconizată pentru doi ani şi este implementat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.
În Monitorul Oficial de vineri, 29 decembrie 2017, a fost publicată Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Mecanismului national de gestionare unitară și coerentă a situației în eventualitatea unui aflux sporit de străini, care reglementează planificarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea și conducerea unitară a modului de acțiune a instituțiilor abilitate în situaţia indicată.
Impozitul pe venitul din activitatea operațională (IVAO) reprezintă un regim special de impunere, dedicat întreprinderilor mici şi mijlocii, care presupune o abordare mai simplistă a procesului de identificare a obligației cu privire la impozitul pe venit. Despre subiectul impunerii În calitate de subiecţi ai impunerii1 sunt agenţii economici care nu sunt înregistraţi în calitate de plătitori ai TVA, cu excepţia gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), întreprinzătorilor individuali, precum şi, începând cu 2018, la această
Mâine, 13 iulie 2018, va apărea de sub tipar nr. 256-265 al Monitorul Oficial, în care vor fi publicate următoarele documente oficiale. PARTEA I Legi, hotăr i ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova Curtea Constituţională a Republicii Moldova publică: • Decizie de inadmisibilitate a sesizării nr. 44g/2018 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Codul civil, adoptat prin Legea nr. 1107
Întreprinderea, entitate rezidentă a Republicii Moldova, a semnat un contract de folosința cu titlu gratuit a unui bun imobil cu o persoană nerezidentă a Republicii Moldova.
La 06 decembrie 2012, cetăţeanul R. s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva BC «E.” S.A., intervenient accesoriu M., privind repararea prejudiciului material. În motivarea cererii, R. a indicat că a încheiat cu BC ,,E.” SA contractul de cont curent. La 16 noiembrie 2010 s-a adresat cu cerere de ridicare a numerarului din contul menționat, însă a fost informat că nu i se poate elibera suma solicitată pe motivul insuficienței surselor financiare din cont, în care a fost depusă suma de 97360 euro, fapt ce i-a trezit suspiciuni, determinându-l să se adreseze cu o plângere privind sustragerea sumelor bănești.
În prezentul articol vom expune un model de procedură compusă dintr-un set de reguli aferente creării provizioanelor privind reparațiile curente ale imobilizărilor corporale utilizate în procesul de fabricație. Menționăm că propunerile autorilor sunt cu caracter de recomandare, care pot fi aplicate și modificate în funcție de specificul activității entității, de necesitățile informaționale proprii ale entității, precum și, nu în ultimul rând, în funcție de cerințele reglementărilor în vigoare din domeniu.
În cadrul controlului fiscal prin metoda verificării totale la entitatea „X” S.R.L. s-a constatat lipsa benzilor de control ale Mașinii de casă și control (MCC) pentru o perioadă de 3 luni ale anului 2015. Ce sancţiuni îi vor fi aplicate entităţii în cazul dat?
Modalitatea de completare a facturii fiscale este stabilită conform Instrucțiunii privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală”, anexa nr.2 la Ordinul Ministerului Finanțelor nr.118 din 28 august 2017.
Curtea Supremă de Justiţie vine cu concretizarea condiţiilor de anulare,prin procedura revizuirii, a amenzilor aplicate de fisc în cazul în care norma a fost declarată neconstituţională. Amintim, că la 30 ianuarie 2018 Curtea Constituțională, prin Hotărârea nr. 2 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din art. 10 pct. 4 din Legea nr. 845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, a declarat neconstituționale textele ,,activității fără licență” şi ,,amendă în mărimea venitului brut” din articolul indicat.
În conformitate cu prevederile statuate de art. 129 alin. (6) din CF, obligaţie fiscală este obligaţia contribuabilului de a plăti la buget o anumită sumă ca impozit, taxă, majorare de întârziere (penalitate) şi/sau amendă.
Conform art. 8 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal (CF), contribuabilul este obligat să ţină contabilitatea conform formelor şi modului stabilit de legislaţie, să întocmească şi să prezinte Serviciului Fiscal de Stat (SFS) şi Serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale dările de seamă fiscale prevăzute de legislaţie, să asigure integritatea documentelor de evidenţă în conformitate cu cerinţele legislaţiei, să efectueze încasările băneşti în numerar prin intermediul dispozitivelor şi sistemelor pentru înregistrarea operaţiunilor cu numerar, respectând reglementările aprobate de Guvern, inclusiv Lista genurilor de activitate al căror specific permite efectuarea încasărilor băneşti în numerar fără aplicarea maşinilor de casă şi control.
În conformitate cu art.1339 din Codul civil, prin contract de societate civilă, două sau mai multe persoane (asociaţi, participanţi) se obligă reciproc să urmărească în comun scopuri economice ori alte scopuri, fără a constitui o persoană juridică, împărţind între ele foloasele şi pierderile.
Regimul fiscal privind aplicarea TVA se determină în dependenţă de locul prestării serviciului, stabilit în conformitate cu art.111 din Codul fiscal
Desfășurarea procesului de producţie implică o coordonare și reflectare cât mai rațională a tuturor costurilor și cheltuielilor necesare pentru realizarea produsului finit. Corelația între cost, volumul producţiei și profit reprezintă un instrument important de gestiune, care permite managerilor să ia decizii argumentate privind planificarea și să efectueze, din punct de vedere economic, controlul comportamentului costurilor și cheltuielilor în cursul unei perioade de timp.
Potrivit art.117 alin.(1) din Codul fiscal, subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) factura fiscală pe livrarea în cauză.
Agenţia Turismului a Republicii Moldova a sesizat Consiliul Concurenței despre comiterea unei contravenției de către un agent economic prin difuzarea publicității neoneste/neveridice. În rezultatul examinării faptei contravenționale, a fost constatat faptul că, prin intermediul pajinilor web www.booking.com, www.bahmut-club.strikingly.com se prezintă şi se difuzează informaţie publicitară despre structura de primire turistică cu funcţiuni de cazare.
Context Acest articol este o continuare a discuțiilor inițiate în cadrul unei mese rotunde, organizate de redacția revistei „monitorul fiscal.FISC.md” cu reprezentanții agențiilor de turism, și care țin de incertitudinile contabile și fiscale cu care se confruntă entitățile din acest domeniu de activitate. Ar fi corect să menționăm că turismul se află într-o dezvoltare dinamică atât la nivel global, cât și la cel național. Dar ce este turismul? Pot fi aduse mai multe definiții ale acestui termen, însă majoritatea se reduc la următoarele: turismul este o formă de odihnă activă, călătorii efectuate în scopul cunoașterii unor regiuni, țări noi și care se îmbină cu elemente de agrement cultural, sportiv etc. Tot mai multe entități din domeniul turismului (agenții de turism) apar în atenția publică, propunând cele mai exotice și diverse forme de odihnă pentru cetățeni.
Am avut donaţie de mijloace fixe (persoană juridică către persoană juridică) şi, pentru îndeplinirea corectă a Dării de seamă VEN12, avem nevoie de a calcula baza valorică ajustată. Am găsit în regulament noţiunea, dar ca formulă cum va fi? Sau poate un pic mai detaliată şi concretă definiţia. La început trebuie de remarcat că, potrivit prevederilor art. 832 din Codul civil, este interzisă donaţia, cu excepţia donaţiei neînsemnate, pentru realizarea unor obligaţii morale:
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *