Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Întreprinderea care prestează servicii de taxi are angajați cu salariul de până la 10 000 lei/lună și mai mult, care, de asemenea, transmit în locațiune automobilele personale întreprinderii pentru care se achită plata de locațiune lunară. Care este regimul de impozitare a plăților respective cu impozitul pe venit și de reflectare în dările de seamă fiscale?
Conform art. 16 al Legii privind declararea voluntară și stimularea fiscală nr. 180 din 26 iulie 2018 (în continuare – Lege), organele cu atribuții de administrare fiscală nu vor efectua controale asupra corectitudinii calculării, declarării şi achitării impozitelor, taxelor și altor plăţi aferente bugetului de stat, bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, contribuţiilor de asigurări sociale de stat, primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru perioadele fiscale de până la 1 ianuarie 2018, cu excepția controalelor efectuate în conformitate cu prevederile capitolului 111 din titlu V al Codului fiscal.
Autoritățile preconizează să aprobe, în luna octombrie curent, Nomenclatorul integrat al serviciilor publice administrative și al evenimentelor de viață — naștere, căsătorie, deces etc. Acțiunea este inclusă în Planul anual de acțiuni al Guvernului pentru anii 2019-2020, publicat în Monitorul Oficial din 13 septembrie 2019. Astfel, pentru componenta buna guvernare sunt prevăzute circa 40 de acțiuni ce țin de domeniile administrației publice, e-Guvernării, statisticii și drepturilor de proprietate intelectuală. Pentru dezvoltarea administrației publice vor fi elaborate proiectul de lege cu privire la serviciile publice, proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Metodologiei-cadru de stabilire a tarifelor pentru serviciile publice administrative prestate contra plată, proiectul de lege privind instituția reprezentantului Guvernului în teritoriu.
Bugetele autorităților locale vor primi transferuri cu destinaţie specială în sumă de 1,37 mil. lei şi alte transferuri curente cu destinaţie generală în sumă de 500,8 mii lei. Scopul acestora este acoperirea parțială a cheltuielilor pentru implementarea prevederilor Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Guvernul a aprobat în ședința de ieri proiectul de hotărâre cu privire la repartizarea și redistribuirea unor alocații aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2019. Redistribuirile se propun în baza solicitărilor parvenite din cadrul diferitor autorități.
Datele privind serviciile de transport public nu sunt complete, iar organele de resort nu dețin informații exhaustive și complete privind activitatea operatorilor și nu dispun de indici relevanți privind cererea și volumul serviciilor de transport, se spune în Raportul auditului conformității asociat auditului performanței „Managementul serviciilor publice de transport urban și impactul fiscal-bugetar al acestora”, publicat de Curtea de Conturi în Monitorul Oficial din 1 iunie 2018. Potrivit Raportului, neaprobarea conform cadrului regulator fiscal a taxei locale pentru prestarea serviciilor în mun. Chișinău, precum și nefundamentarea cotelor taxelor locale au generat neacumularea unor venituri estimate în sumă de 10,1 mil. lei,
În lunile ianuarie – noiembrie 2019, Serviciul Fiscal de Stat a înregistrat încasări în bugetul public național de peste 35 mld. lei. Acestea sunt cu 5,6% mai mari comparativ cu perioada similară a anului 2018 (sau cu 1,9 mld. lei). Respectiv, la cele patru componente ale BPN au fost înregistrate următoarele venituri. La bugetul de stat în 11 luni ale anului curent au fost încasate 15,3 mld. lei, ceea ce constituie cu 644,1 mil. lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, creșterea fiind cu 4,4%.
Mâine, 10 ianuarie 2020, va apărea de sub tipar ediția nr. 3-6 a Monitorului Oficial, în care vor fi publicate următoarele acte: În PARTEA II – Hotărâri ale Guvernului Republicii Moldova Hotărâre pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1006/2014 cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare a sectorului de tineret 2020 şi a Planului de acţiuni privind implementarea acesteia (nr. 1, 3 ianuarie 2020).Hotărâre pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege cu privire la completarea Codului fiscal nr. 1163/1997 (nr. 4, 3 ianuarie 2020)Hotărâre cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Legii
În baza materialelor acumulate asupra contribuabililor restanțieri și urmare a emiterii Hotărârii privind executarea silită a obligațiilor fiscale a contribuabilului, Direcția generală administrare fiscală /Direcția generală administrare contribuabili mari informează Direcția generală organizare deservire și gestionare arierate aferent necesității întocmirii unei solicitări de recuperare a creanțelor în baza solicitării de recuperare a restanțelor/creanțelor fiscale aferent Convenției privind asistența administrativă reciprocă în materie fiscală, formularul căreia este propus pentru consultări publice de către Serviciul Fiscal de Stat. Autoritatea a elaborat proiectul ordinului de modificare a Regulamentului privind punerea în aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1275 din 26 decembrie 2018, anexă la Regulament fiind formularul solicitării indicate supra.
Conform prevederilor art. 129 pct. 6) din CF, prin obligație fiscală se subînțelege obligaţia contribuabilului de a plăti la buget o anumită sumă ca impozit, taxă, majorare de întârziere (penalitate) şi/sau amendă.
1. (6.16.8.5) În baza cărui formular, declară obligațiile fiscale la taxa pentru dispozitivele publicitare, întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA, pentru perioada fiscală aferentă anului 2018?
Întreprinderea ”A” este proprietar al infrastructurii rețelelor de distribuire a energiei electrice. Din partea persoanelor terțe apar solicitări de plasare a dispozitivelor publicitare pe infrastructurile electrice care îi aparțin întreprinderii ”A”. În cazul în care întreprinderea ”A” acordă persoanelor terțe dreptul de a plasa pe infrastructurile electrice care îi aparțin dispozitivele publicitare, devin acestea subiect al impunerii cu taxa pentru dispozitivele publicitare?
Ministerul Finanţelor va aloca autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul al doilea, din contul mijloacelor prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2019, mijloace financiare în sumă de 614,0 mii lei în vederea acordării indemnizaţiilor unice pentru construcţia unei case individuale ori a unei locuinţe cooperatiste, procurarea spaţiului locativ sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni. Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de hotărâre cu privire la alocarea mijloacelor financiare, care astăzi, 13 septembrie, este publicat în MO. Astfel, mijloacele financiare vor fi repartizate la nouă autorități publice locale.
Care locuri (teritorii) se consideră drept locuri publice în sensul pct. 17 din Lista genurilor de activitate al căror specific permite efectuarea încasărilor băneşti în numerar fără aplicarea echipamentelor de casă şi de control? Conform art. 8 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal nr. 1163/1997 (CF), contribuabilul este obligat să efectueze încasările bănești în numerar prin intermediul echipamentelor de casă și de control, respectând reglementările aprobate de Guvern, inclusiv Lista genurilor de activitate al căror specific permite efectuarea încasărilor bănești în numerar fără aplicarea mașinilor de casă și de control.
Termenul de achitare și raportare a impozitului pe bunurile imobiliare ar putea fi 25 septembrie. Prevederea se regăsește în proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2020 și face parte din setul de măsuri ce țin de simplificarea procesului de raportare și achitare a impozitelor de către sectorul privat. În prezent, contribuabilii pot achita impozitul pe bunurile imobiliare în două părți egale, până la data de 15 august și, respectiv, 15 octombrie, în bugetul unității administrativ-teritoriale în care este amplasat bunul imobiliar.
Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, 18 iulie 2019, repartizarea din alocațiile aprobate în bugetul de stat pentru anul 2019 a sumei de 33246,6 mii lei către bugetele autorităților locale în scopul acoperirii parțiale a cheltuielilor pentru implementarea prevederilor Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, din suma totală unităților administrative de nivelul II li se vor repartiza 1721,4 mii lei, iar celor de nivelul I – 16031,2 mii lei. Potrivit documentului, pentru mun. Chișinău se vor aloca 6780,6 mii lei, pentru mun. Bălți – 210,5 mii lei, iar UTA Găgăuzia va primi 2582,8 mii lei.
În cazul în care pentru efectuarea transporturilor cu depășiri ale masei totale, maselor pe axe sau dimensiunilor maxime admise, ce implică consolidarea lucrărilor de artă, de modificare a rețelelor inginerești, precum și orice alte lucrări, responsabilitatea efectuării acestora și suportarea cheltuielilor revin titularului autorizației speciale de transport.
Efectuarea auditului energetic de către companiile mari este una din măsurile prevăzute în proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni în domeniul eficienţei energetice pentru anii 2019-2021, elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, autoritățile își propun promovarea obligaţiei de efectuare, o dată la patru ani, a auditului energetic obligatoriu. În acest sens, se preconizează aprobarea cadrului normativ secundar aferent obligaţiei întreprinderilor mari de a efectua auditul respectiv (Regulamentului cu privire la efectuarea auditului energetic de către întreprinderile mari).
Ministerul Finanțelor a făcut public Raportul privind executarea bugetului de stat în primele șapte luni ale anului curent. Conform datelor oferite de autoritate, veniturile totale ale bugetului de stat au înregistrat o creștere de 6,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018 și au atins cifra de 21 682,0 mil. lei. Astfel, încasările din veniturile administrate de către Serviciului Fiscal de Stat au sporit cu 204,0 mil. lei sau cu 2,1% față de perioada de raportare a anului precedent și constituie circa 9,814 mld. lei.
Munca prestată în timp de noapte este retribuită cu aplicarea adaosului în mărime de cel puțin jumătate din salariul de bază pe unitate de timp stabilit salariatului. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la limitarea efectuării a muncii de noapte. Pentru încălcarea cerințelor legale privind efectuarea muncii pe timp de noapte poate fi aplicată sancţiunea sub formă de amendă în cazurile și în limitele prevăzute de legislaţie.
Entitățile bugetare gestionează patrimoniul public, care, în cea mai mare parte, este contabilizat în subclasa 31 Mijloace fixe. Contabilitatea operațiunilor de scoatere din evidență a mijloacelor fixe uzate și care nu se mai utilizează în activitatea acestora are o serie de particularități. În acest articol vom pune accent pe următoarele aspecte ale contabilității operațiunilor de casare a mijloacelor fixe în autoritățile/instituțiile bugetare:
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *