Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Pentru o generalizare a primei părți recapitulăm că angajații din unitățile cu autonomie financiară sunt salarizați în baza prevederilor:
În Republica Moldova, salarizarea persoanelor aflate în relații de muncă cu angajatorii în baza contractelor individuale de muncă este reglementată prin Legea salarizării nr. 847/2002 (în continuare – Legea nr. 847/2002), potrivit căreia principiile generale (economice, juridice și organizatorice)
Femeile din Republica Moldova au câștigat în anul 2022, în medie, cu 15,5 % mai puțin decât bărbații, cu toate că în ultimul timp, cadrul legal ce se vizează diferența de gen de salarizare
Fenomenul salariilor „în plic” și desfășurarea muncii „la negru” se referă la practicile ilegale și neregulate în cadrul unui raport de muncă, care, în rezultat prejudiciază economia și societatea în întregime,
Mijloacele financiare necesare pentru acordarea indemnizației lunare pentru personalul din cadrul autorităților administrației publice locale vor putea fi alocate după acoperirea cheltuielilor prevăzute1 la art.29 alin.(5) din Legea nr.397/2003 privind finanțele publice locale,
La data de 10 iulie 2025 Parlamentul RM a adoptat Legea nr. 193 pentru modificarea unor acte normative (reglementarea raporturilor conexe prestării muncii prin agent de muncă temporară, securității și sănătății în muncă a unor categorii de lucrători, a unor aspecte legate de raporturile de muncă, a răspunderii contravenționale etc.) (în continuare Legea nr. 193/2025). Această lege organică, publicată în MO al RM nr. 441-444, art. 602, din 21 august 2025, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.
Lucrătorii medicali trebuie să-şi dezvolte şi perfecţioneze continuu cunoştinţele şi abilităţile profesionale pe parcursul întregii activităţi. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la garanţii acordate personalului medico-sanitar. Durata redusă a timpului de muncă pentru personalul medico-sanitar nu mai mult de
Unele prevederi ale contractului individual de muncă – model al administratorului întreprinderii de stat/municipal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.484/2019, vor fi modificate. Necesitatea intervențiilor este justificată de modificările operate în Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară, care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023, potrivit cărora coeficienții de multiplicitate recomandați pentru stabilirea salariilor de funcție ale personalului din aceste unități au fost înlocuiți cu intervalul pentru stabilirea salariilor tarifare/de funcție calculat aplicând coeficientul de complexitate pe tipuri de lucrări și ramuri ale economiei naționale cu valoarea 1,00.
Concediul paternal se acordă pentru a asigura participarea efectivă a tatălui la îngrijirea copilului nou-născut. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la сondiţiile de acordare a concediului paternal plătit. Litigiile ce ţin de stabilirea, calcularea şi plata indemnizaţiei paternalе se soluţionează de Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS), a cărei decizie poate fi atacată în instanţa de judecată, conform legislaţiei în vigoare.
Salariul mediu se garantează salariaţilor în cazurile prevăzute de legislaţie, de contractele colective şi/sau cele individuale de muncă. În tabelul de mai jos găsiţi normele juridice cu privire la garanțiile privind menținerea salariului mediu pentru salariaţi. Angajatorul este obligat să le ofere salariaţilor condiții de muncă prevăzute de contractul individual de muncă (CIM), iar salariații au dreptul la apărare,
Salariul lunar pentru personalul din unitățile bugetare, potrivit art.10 din Legea nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar (în continuare - Legea nr.270/2018), este constituit din partea fixă și partea variabilă. Salariu lunar constituie, conform art.4 din Legea nr.270/2018, retribuția bănească care include salariul de bază și toate sporurile,
Cabinetul de miniștri, în cadrul ședinței de astăzi, 14 decembrie, a aprobat un șir de modificări și completări la Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară, elaborate de către Ministerul Munci și Protecției Sociale în scopul aplicării prevederilor Legii nr. 219/2022, prin care au fost operate modificări la Legea nr. 847/2002 salarizării și care au intrat în vigoare la 1 septembrie 2022.
Munca la distanță reprezintă forma de organizare a muncii în domeniile de activitate, prin care salariatul își îndeplinește atribuțiile specifice ocupației, funcției sau meseriei pe care o deține în alt loc decât cel organizat de angajator
Contractul individual de muncă (CIM) conform legislației muncii este înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii,
(Continuare. Partea I – în nr. 4 (74), 2022) În sensul Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar (Legea nr.270/2018) salarizarea angajaților din sectorul bugetar în condiții speciale prevede: Situația de exercitare temporară a unei funcții de conducere - când persoana exercită temporar o
Noul cadru general aferent remunerării muncii angajaților din sectorul bugetar a devenit aplicabil din 1 decembrie 2018, odată cu punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Noile reglementări se referă la salarizarea persoanelor cu funcții de demnitate publică, a funcționarilor publici, inclusiv cu statut special, a persoanelor care ocupă funcții cu statut special specifice apărării naționale, securității statului și ordinii publice, altui personal angajat în baza contractului individual de muncă în autoritățile/instituțiile bugetare finanțate integral din bugetul de stat sau din bugetele locale, precum și personalului Casei Naționale de Asigurări Sociale.
La data de 1 decembrie 2018 a intrat în vigoare Legea nr.270 din 23.11.2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar (Legea nr.270/2018), astfel fiind instituit un nou cadru general aferent remunerării muncii angajaților din sector.
Bibliotecă reprezintă instituția sau o subdiviziune structurală a unei instituţii, al cărei scop principal este oferirea accesului la resurse informaţionale, la servicii şi facilităţi pentru a satisface necesităţile de lectură, informare, instruire, cercetare, educaţionale, culturale şi de recreere ale utilizatorilor acesteia.
Personalul unităților bugetare va putea beneficia de sporul de compensare pentru munca prestată în condiţii de risc sporit pentru sănătate, prevede Legea nr. 204 din 24 decembrie 2021 (politica fiscală și vamală 2022) prin care au fost operate modificări și în Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, suplimentar la sporurile acordate în temeiul art. 10 al Legii nr. 270/2018, bugetarii vor beneficia, după caz, și de sporul de compensare pentru munca prestată în condiţii de risc sporit pentru sănătate.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *