Panorama

Noua formulă de calcul al veniturilor suplimentare din liberalizarea preţului la gaze - din 1 aprilie

România: Guvernul a schimbat formula de calcul al veniturilor suplimentare supuse impozitării obţinute de companii ca urmare a liberalizării preţului la gaze, prin ordonanţă de urgenţă aprobată în aceeaşi zi în care documentul a fost prezentat în dezbatere publică, actul fiind publicat luni în Monitor. Noua formulă de calcul va fi aplicată de la 1 aprilie. La începutul anului trecut, Guvernul a decis că, în intervalul 1 februarie 2013-31 decembrie 2014, va suprataxa cu 60% companiile care derulează activităţi de extracţie şi vânzare a gazelor naturale din România, inclusiv din perimetrele din Marea Neagră, taxă aplicată la veniturile suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sector. Taxa reprezintă 60% din veniturile suplimentare, din care se deduc redevenţele aferente acestor venituri, precum şi investiţiile în segmentul upstream, fără a depăşi 30% din aceste venituri suplimentare. În proiectul prezentat de Ministerul Finanţelor la 26 martie şi aprobat în aceeaşi zi de Guvern se arată că va fi păstrată impozitarea cu 60% a veniturilor suplimentare, dar va fi schimbată formula de calcul a acestora din urmă, întrucât în legislaţia în vigoare nu se precizează că volumele de gaze naturale din producţia internă vândute consumatorilor noncasnici se referă la cei din piaţa reglementată. "În acest context, producătorii de gaze naturale au oferit spre vânzare pe piaţa concurenţială cantităţi de gaze naturale la preţuri egale cu cele stabilite prin HG nr. 22/2013 pentru cantităţile de gaze naturale destinate pieţei reglementate, interpretând că veniturile suplimentare sunt determinate prin aplicarea diferenţialului (PCNC-PRCNC) la cantitatea totală vândută consumatorilor noncasnici, indiferent de piaţa în care aceştia se încadrează - concurenţială sau reglementată", se arată în nota de fundamentare a ordonanţei. Această situaţie a condus la anularea avantajelor pe care piaţa concurenţială le poate oferi participanţilor, inactivând principiul de formare a preţurilor pe piaţa concurenţială "pe baza cererii şi a ofertei, ca rezultat al mecanismelor concurenţiale". Veniturile suplimentare sunt calculate în prezent în funcţie de preţul gazelor naturale din producţia internă proprie destinate revânzării consumatorilor casnici, respectiv noncasnici, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului privind preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru piaţa reglementată de gaze naturale, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru consumatorii casnici şi noncasnici în anul 2012, respectiv 45,71 lei/MWh, ajustat cu ratele IPC în anul 2014 şi volumele de gaze din producţia internă vândute pentru consumatorii casnici, respectiv noncasnici. În noua formulă este introdusă precizarea că volumele de gaze din producţia internă vândute pentru acoperirea consumului clienţilor noncasnici se referă la piaţa reglementată. În plus, se mai ia în calcul volumele de gaze din producţia internă vândute pentru acoperirea consumului clienţilor noncasnici pe piaţa concurenţială sau piaţa centralizată şi preţul mediu ponderat al gazelor naturale din producţia internă corespunzătoare cantităţilor comercializate pe piaţa concurenţială pentru consumatorii noncasnici, nu mai mic de 72 lei/MWh. În cazul în care tranzacţiile sunt încheiate pe pieţele centralizate de gaze naturale, această componentă a formulei de calcul reprezintă preţurile gazelor naturale la care sunt încheiate tranzacţiile. Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat, luni, că nivelul de consum de gaze trebuie menţinut la cel actual, iar producătorii trebuie să înţeleagă "corect" mesajul transmis de Guvern prin schimbarea formulei de calcul a veniturilor suplimentare supuse impozitării, în caz contrar Executivul luând în calcul posibilitatea suprataxării cu până la 97%.

via mediafax.ro

1131 vizualizări

Data publicării:

01 Aprilie /2014 11:22

Etichete:

energie | gaze | preț la gaz

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon