Panorama

R. Moldova a urcat patru poziţii în topul Forbes privind cele mai bune ţări pentru afaceri

Republica Moldova ocupă locul 88 în clasamentul general al celor mai atractive economii, întocmit de Forbes. Potrivit experţilor americani, ţara noastră a înregistrat cele mai multe progrese la capitolul libertatea comercială. Faţă de anul trecut, ţara noastră a urcat patru poziţii în lista ţărilor care oferă condiţii favorabile pentru deschiderea unei afaceri. Cele mai mari performanţe au fost înregistrate la capitolele tehnologie, libertatea comercială, protecţia investitorilor şi birocraţie. Moldova are restanţe când vine vorba de sistemul fiscal şi, mai ales la capitolele corupţie, libertate monetară şi inovaţie. Jurnaliştii revistei Forbes menţionează că, în ciuda faptului că a înregistrat progrese economice, Moldova rămâne unul dintre cele mai sărace state din Europa. Experţii spun că economia ţării noastre are de suferit din cauza dependenţei energetice şi a deciziei Rusiei de a impune embargo la importul produselor agricole şi vinurilor din ţara noastră. Autorii clasamentului notează că Moldova rămâne vulnerabilă din cauza incertitudinii politice, a birocraţiei, preţului mare la combustibil, dar şi a prezenţei unui regim separatist în stânga Nistrului. Cele mai atractive ţări pentru mediul de afaceri, potrivit Forbes, sunt Irlanda, Noua Zeelandă şi Hong Kong. România este pe locul 51 în clasament, iar Ucraina abia pe poziţia 99. Rusia s-a clasat mai prost decât ţara noastră, dar mai bine decât Ucraina. Iar codaşii topului sunt Myanmar, Ciad şi Guineea, care ocupă locurile 143, 144 şi, respectiv, 145.

via www.publika.md

2076 vizualizări

Data publicării:

09 Decembrie /2013 09:44

Etichete:

Moldova | Forbes

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon