14
01 2014
2276

(29.1.8.23) Care este regimul fiscal aplicat de rezidenţii zonelor economice libere în cazul în care aceştia fac parte din businessul mic şi mijlociu şi ar putea fi trataţi ca subiecţi ai IVAO?

Regimul fiscal al rezidenţilor zonelor economice libere este reglementat de prevederile art. 49 din Codul fiscal. Totodată, regimul fiscal al agenţilor economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii este reglementat de prevederile capitolului 71 din Codul fiscal. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) al Legii nr. 440 din 27.07.2001 cu privire la zonele economice libere, zonele economice libere (zonele antreprenoriatului liber), denumite in continuare zone libere, sînt părţi ale teritoriului vamal al Republicii Moldova, separate din punct de vedere economic, strict delimitate pe tot perimetrul lor, in care pentru investitorii autohtoni si străini sînt permise, in regim preferenţial, anumite genuri ale activităţii de întreprinzător. Conform alin. (1) art. 6 din Legea nominalizată, rezident al zonei libere, poate fi orice persoana fizica sau juridica înregistrata in modul stabilit de legislaţie in calitate de subiect al activităţii de întreprinzător in Republica Moldova. De asemenea, conform prevederilor alin. (7) art. 8 din Lege, impozitul pe venitul rezidenţilor, obţinut de la livrarea mărfurilor (serviciilor) din zona libera pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova, se percepe conform legislaţiei. Astfel, prevederile capitolului 71 din Codul fiscal nu se extind asupra rezidenţilor zonelor economice libere, iar venitul obţinut de către aceştia urmează a fi impozitat în modul general stabilit respectînd prevederile art. 49 din Codul fiscal, care reglementează regimul fiscal al rezidenţilor zonelor economice libere.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.