Новости

Achizițiile publice sectoriale în cazul contractelor mixte

În cazul contractelor de achiziții publice în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale, care acoperă mai multe activităţi, entităţile contractante vor putea alege să atribuie contracte distincte pentru fiecare activitate în parte sau să atribuie un singur contract.

 

Pe agenda ședinței secretarilor generali a fost inclus un proiect de modificare a Legii nr. 74/2020 privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale.

 

Conform proiectului, în cazul în care entitatea contractantă alege să atribuie contracte distincte, decizia cu privire la regimul juridic care se aplică fiecăruia dintre aceste contracte se ia în funcţie de caracteristicile fiecărei activități avute în vedere.

 

Proiectul reglementează și situația contractelor mixte care au ca obiect atât elemente de achiziție de bunuri, servicii sau lucrări, cât și de concesiuni, contractelor mixte care au ca obiect atât achiziții pentru care se aplică dispozițiile Legii nr. 74/2020, cât și achiziții pentru care se aplică dispozițiile altor acte normative, contractelor mixte care au ca obiect două sau mai multe tipuri de achiziție de bunuri, servicii sau lucrări, contractelor mixte care au ca obiect atât servicii sociale și alte servicii specifice, cât și alte servicii.

 

Astfel, se specifică faptul că legea menționată nu se aplică contractelor şi concursurilor de soluţii atribuite sau organizate instituite în temeiul unui acord internaţional, încheiat între Republica Moldova şi unul sau mai multe state, privind bunurile sau lucrările necesare pentru realizarea sau exploatarea în comun a unei lucrări de către statele semnatare ori privind serviciile necesare pentru realizarea sau exploatarea în comun a unui proiect de către statele semnatare.

 

De asemenea, prevederile Legii nr. 74/2020 nu se aplică nici contractelor și concursurilor de soluții atribuite sau organizate conform procedurilor specifice a unei instituții financiare internaționale, în cazul în care contractele sau concursurile de soluție în cauză sunt finanțate integral de instituția respectivă.

 

În același timp, legea nu se aplică nici în cazul contractelor și concursurilor de soluție atribuite de o entitate contractantă unei persoane juridice de drept public sau privat în cazul în care sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

  • entitatea contractantă exercită asupra persoanei juridice în cauză un control similar celui pe care îl exercită asupra propriilor subdiviziuni sau servicii;
  • mai mult de 80% din activitățile persoanei juridice controlate sunt efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor care îi sunt încredințate de către entitatea contractantă care o controlează sau de alte persoane juridice controlate de respectiva entitate contractantă;
  • nu există participare privată directă la capitalul social al persoanei juridice controlate, cu excepția formelor de participare al capitalului privat care nu oferă controlul sau dreptul de veto și care nu exercită o influență determinantă asupra persoanei juridice controlată

 

Conform at. 37 din lege, perioada cuprinsă între data publicării anunțului de participare și data-limită de depunere a ofertelor trebuie să fie de cel puțin 35 de zile. Proiectul prevede că,  prin excepție de la prevederile art. 37, perioada cuprinsă între data publicării anunţului de participare şi data-limită de depunere a ofertelor trebuie să fie de cel puţin 20 de zile pentru contractele de achiziții sectoriale a căror valoare estimată, fără TVA, este mai mică decât următoarele praguri:

  • pentru contractele de achiziţii publice de bunuri şi servicii – 2,3 mil. lei;
  • pentru contractele de achiziţii publice de lucrări – 90 mil. lei;
  • pentru contractele de achiziții publice care au ca obiect servicii sociale și alte servicii specifice - 7 mil. Lei.

 

Cu informații suplimentare vom reveni pe măsura promovării proiectului.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

971 просмотры

Дата публикации:

12 Апрель /2023 08:00

Catalogul tematic

Государственная закупка

Ключевые слова

contract | achizitii publice

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon