Новости

Activitatea în cadrul ZEL: ce modificări ar putea interveni

Dacă asupra mărfurilor din cadrul zonelor economice libere intervine schimbarea poziţiei mărfii (codului de clasificare) în Nomenclatura combinată a mărfurilor, la nivelul unuia dintre primele patru semne sau dacă costul mărfurilor declarate, scoase din zona liberă, depăşeşte costul mărfurilor introduse în zona liberă din cauza creşterii cu peste 35% a ponderii consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii, ar putea să nu mai fie considerate mărfuri produse în ZEL, cum prevede la moment legislația.

 

Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi, 4 aprilie, un proiect de lege ce conține modificări la Legea nr. 440/2001 cu privire la zonele economice libere.

 

La moment, legea prevede că asupra mărfurilor (serviciilor) care nu au fost prelucrate suficient în zona liberă, la scoaterea lor din zonă pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova se extind prevederile legislaţiei vamale și ale acordurilor internaționale la care RM este parte, la capitolul ce se referă la mărfurile plasate în zona liberă, utilizate pentru producerea mărfurilor care nu au fost prelucrate suficient. Prin proiectul aprobat de Guvern se propune eliminarea acestei prevederi.

 

Conform notei proiectului, prin abrogarea acestor prevederi, vor fi eliminate riscurile asociate cu practicile de circumvanție și activitatea rezidenților ZEL va fi încadrată într-un regim concurențial echitabil și conform accepției UE privind regimurile vamale.

 

Totodată, se propune ca textul contractului-tip pentru desfășurarea activității de întreprinzător în ZEL să fie aprobat prin ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării economice și digitalizării. După semnarea contractului dintre Administrație și rezident, o copie a contractului încheiat, precum și de pe orice modificare, suspendare sau încetare a acestuia se transmite de către Administrație în adresa Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării în termen de 15 zile de la survenirea evenimentului.

 

La moment,  pe teritoriul țării activează 7 zone economice libere, care conțin 38 de subzone. În primele 9 luni ale anului 2022 în ZEL au fost înregistrați 232 de rezidenți, iar numărul angajaților constituia 15584 persoane. Totodată, valoarea totală a mărfurilor produse și serviciilor prestate în perioada ianuarie-septembrie 2022 a constituit 9 mld. lei, iar valoarea totală a investițiilor realizate în cadrul ZEL pe parcursul întregii activități a constituit $526,9 mil.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

797 просмотры

Дата публикации:

04 Апрель /2023 10:12

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

ZEL

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon