Новости

ASP va prezenta Serviciului Fiscal de Stat informația privind documentarea mijloacelor de transport

Serviciul Fiscal de Stat a înaintat pentru consultări publice proiectul Ordinului SFS cu privire la modificarea Ordinului SFS nr.427/2018 cu privire la stabilirea modului, structurii şi termenelor de prezentare a informației de către subiecții nominalizați1 în art.92 şi art.22611 din Codul fiscal (CF).


Conform autorilor proiectului, acesta a fost elaborat în contextul recentelor modificărilor la CF, suplimentar se propune completarea Ordinului SFS nr.427/2018 cu Anexa nr.101, în baza cărei Agenția Servicii Publice (ASP), în conformitate cu art.22611 alin.(2) pct.1) lit.b) din CF, va prezenta informația privind documentarea mijloacelor de transport, inclusiv a celor transmise de către proprietari în folosință cu titlu oneros sau gratuit pe parcursul perioadei fiscale, efectuată de către persoanele fizice (Informația).

 

Astfel, în condițiile aprobării proiectului în redacția propusă pentru consultări publice, Informația prezentată de către ASP autorității fiscale, conform notei explicative privind modul de completare a anexei nr. 101 la Ordinul SFS nr. 427/2018, va include IDNP-ul persoanei fizice care înstrăinează mijlocul de transport; numele, prenumele persoanei fizice vânzător; valoarea de procurare a mijlocului de transport la momentul dobândirii dreptului de proprietate de către vânzător (valoarea cu care a fost procurat mijlocul de transport de către persoana care înstrăinează).

 

În cazul în care printr-un contract vor fi specificate mai multe bunuri, în Informația se va indica câte un rând separat pentru fiecare obiect/activ în parte. Datele prezentate urmează să conțină codul alfabetic al valutei străine; numărul și data documentului care confirmă dobândirea dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport de către vânzător; numele, prenumele persoanei fizice cumpărător; IDNP cumpărător; valoarea de înstrăinare a mijlocului de transport de către vânzător; codul valutei (ABR.); alte informații relevante privind identificarea mijlocului de transport (numărul de înmatriculare, VIN Code, numărul caroseriei) etc.

 

Totodată, proiectul prevede completarea Anexei nr. 6 la Ordinul SFS nr. 427/2018 - Informația prezentată de notari şi alte persoane care desfășoară activitatea notarială. Astfel, se propune completarea acesteia cu coloane nou (7a, 7b, 7c, 11a, 13), în care urmează a fi indicate date cu privire la valoarea de procurare a bunului/activului la momentul dobândirii (în valută); codul valutei (ABR.); numărul și data documentului care confirmă dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului/activului etc.

 

Proiectul stabilește că noile prevederi vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial și se vor pune în aplicare începând cu perioada de raportare 2023.

 

Propunerile cu privire la îmbunătățirea proiectului se vor accepta până la 31 mai anul curent.


1Codul fiscal

Articolul 92. Achitarea impozitelor reţinute la sursa de plată

                      şi prezentarea către Serviciul Fiscal de Stat şi

                      contribuabili a documentelor privind plăţile şi/sau

                      impozitele, primele de asigurare obligatorie de 

                      asistenţă medicală reţinute şi contribuţiile de 

                       asigurări sociale de stat obligatorii calculate

                       la sursa de plată

(1) Impozitul reţinut conform art.6918 şi art.88–91 se achită la buget de către persoana care a efectuat reţinerea pînă la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plăţile.

(2) Dările de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate se prezintă de către plătitorii veniturilor Serviciului Fiscal de Stat pînă la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plăţile, cu excepţia dării de seamă indicate la alin.(3), pentru care este prevăzut alt termen de prezentare.

(3) Persoanele care sînt obligate să reţină impozitul în conformitate cu art.6918 şi art.88–91, cu excepţia impozitului reţinut pentru câştigurile de la loterii şi/sau pariuri sportive în partea în care valoarea fiecărui câştig nu depăşeşte scutirea personală stabilită la art.33 alin.(1), vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă, în care vor indica numele şi prenumele (denumirea), adresa şi codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile, precum şi suma totală a plăţii şi a impozitului pe venit reţinut. Această dare de seamă va include şi datele despre persoanele şi/sau veniturile scutite de impozitare prealabilă conform art.90, precum şi sumele veniturilor achitate în folosul lor. În cazul în care, pe parcursul perioadei fiscale, persoanele care sînt obligate să reţină la sursă impozitul se lichidează sau se reorganizează prin dezmembrare, acestea urmează să prezinte darea de seamă menţionată în termen de 15 zile de la data aprobării bilanţului de lichidare/ repartiţie a întreprinderii în proces de lichidare sau reorganizare.

(4) Persoanele indicate la alin.(3) sînt obligate, pînă la 1 martie al anului fiscal imediat următor celui în care au fost efectuate plăţile, să prezinte beneficiarului acestor plăţi (cu excepţia celor ce au obţinut venituri conform art.901 şi art.91 alin.(1)) informaţii privind tipul venitului achitat, suma acestuia, suma scutirilor acordate conform art.33-35, suma deducerilor prevăzute la art.36 alin.(6) şi (7), precum şi suma impozitului reţinut, în cazul reţinerii.

(41) În cazul efectuării corectărilor în informaţia prezentată conform alin.(3), persoanele indicate la alin.(3) sînt obligate să informeze beneficiarul plăţilor în termen de 15 zile lucrătoare de la data efectuării modificării sau emiterii deciziei asupra cazului de încălcare fiscală.

(5) Ministerul Finanţelor stabileşte lista şi forma documentelor solicitate conform prezentului articol, precum şi modul de completare a acestora.

(8) Prin derogare de la prevederile alin.(3), întreprinzătorul individual, gospodăria ţărănească (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi, pe parcursul perioadei fiscale, nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A. prezintă, nu mai tîrziu de 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune, darea de seamă fiscală unificată prevăzută la alin.(3).

(9) Organele cadastrale teritoriale, deţinătorii registrelor de valori mobiliare, notarii publici prezintă Serviciului Fiscal de Stat, conform modului stabilit de Serviciul Fiscal de Stat, informaţia privind determinarea obligaţiilor fiscale ce ţin de înstrăinarea activelor de către persoane fizice.

(10) Casa Naţională de Asigurări Sociale prezintă Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare anului fiscal, informaţia aferentă persoanelor fizice care au obţinut restituirea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, în modul şi în forma stabilită de comun acord cu Serviciul Fiscal de Stat.

(12) Ministerul Justiţiei, pînă la data de 25 a lunii următoare anului fiscal, transmite Serviciului Fiscal de Stat lista organizaţiilor necomerciale în modul şi în forma stabilită de comun acord.

(13) Agenţii economici specializaţi (intermediari imobiliari), pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, prezintă Serviciului Fiscal de Stat informaţia privind contractele de dare în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietăţii imobiliare încheiate de către persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, în modul şi în forma stabilită de Serviciul Fiscal de Stat.

(14) Prin derogare de la alin.(2), angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi menţionaţi la art.881, lunar, pînă la data de 25 a lunii premergătoare celei de gestiune, prezintă Serviciului Fiscal de Stat o dare de seamă privind calcularea impozitului pe venit, a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru angajaţii conducători auto ce efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi, conform modului aprobat de Ministerul Finanţelor, utilizînd în mod obligatoriu metode automatizate de raportare electronică. În cazul angajării persoanelor în perioada de după prezentarea dării de seamă menţionate şi pînă la data de 25 a lunii de gestiune, angajatorii sînt obligaţi să prezinte o dare de seamă suplimentară în ziua angajării.

 

Articolul 22611. Surse indirecte de informaţii

 

(1) În scopul determinării venitului impozabil estimat, pot fi utilizate următoarele surse indirecte:

a) informaţii de la bănci (sucursale), societățile de plată, societățile emitente de monedă electronică și/sau furnizorii de servicii poștale, persoane care desfăşoară activitate notarială, organe vamale, organe de drept, burse de valori şi/sau alte organe publice privind tranzacţiile şi operaţiunile efectuate de persoana fizică şi datele despre aceasta, precum şi privind tranzacţiile şi operaţiunile similare efectuate de către alte persoane fizice în condiţii similare;

b) informaţii deţinute de persoane fizice şi juridice referitoare la bunuri, lucrări, servicii şi mijloace băneşti comercializate şi/sau transmise cu titlu gratuit, referitoare la mijloacele băneşti sau bunurile materiale procurate şi/sau primite de persoana fizică supusă verificării;

c) informaţia disponibilă din sistemul informaţional al Serviciului Fiscal de Stat;

d) informaţia sau alte probe obţinute de Serviciul Fiscal de Stat prin utilizarea mijloacelor speciale, prin analize, măsurări, comparări, cercetări;

e) alte documente, informaţii, explicaţii şi/sau alte probe obţinute atît de la persoanele terţe, cît şi de la persoana fizică supusă verificării.

(2) În vederea executării prezentului capitol, persoanele fizice şi/sau juridice enumerate mai jos vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat următoarele informaţii:

1) Agenţia Servicii Publice:

a) informaţia privind datele personale;

b) informaţia privind documentarea mijloacelor de transport, inclusiv a celor transmise de către proprietari în folosinţă cu titlu oneros sau gratuit.

2) băncile – informaţia privind toate tipurile de conturi active pe parcursul unui an fiscal, inclusiv rulajele (mişcările) pe aceste conturi;

3) Poliţia de Frontieră – informaţia privind trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova;

4) companiile turistice – informaţia privind serviciile turistice prestate;

5) companiile de asigurare – informaţia privind contractele de asigurare;

6) deţinătorii de registre ale deţinătorilor de valori mobiliare – informaţia privind tranzacţiile cu valori mobiliare efectuate în perioada anului fiscal;

7) Banca Naţională a Moldovei – informaţia despre persoanele cărora li s-a autorizat, conform legislaţiei valutare, deschiderea de conturi în străinătate, precum şi rapoartele privind conturile deschise în străinătate prezentate conform legislaţiei de titularii de conturi;

8) notarii şi alte persoane care desfăşoară activitate notarială:

a) informaţia privind contractele de vînzare-cumpărare, de schimb, de arendă a bunurilor imobiliare şi mobiliare;

b) informaţia privind contractele de împrumut şi de donaţii;

c) informaţia privind alte contracte aferente activelor de capital;

9) executorii judecătoreşti – informaţia privind realizarea drepturilor creditorilor recunoscute printr-un document executoriu prezentat spre executare;

10) birourile istoriilor de credit – informaţia privind subiecţii istoriilor de credit persoane fizice şi informaţiile privind obligaţiile debitoriale;

11) persoanele care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător şi a persoanelor fizice care practică activitate independentă – informaţia despre cheltuielile efectuate de către persoanele fizice la procurarea, posesia sau folosința mijloacelor de transport;

12) persoanele care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător şi a persoanelor fizice care practică activitate independentă – informaţia privind împrumuturile contractate de la persoane fizice în perioada anului fiscal şi cele rambursate persoanelor fizice;

13) societăţile de plată – informaţia privind activităţile sau tranzacţiile realizate în numerar de către persoanele fizice pe parcursul unui an fiscal;

14) societăţile emitente de monedă electronică – informaţia privind activităţile sau tranzacţiile realizate în numerar de către persoanele fizice pe parcursul unui an fiscal;

15) furnizorii de servicii poştale care activează în conformitate cu Legea comunicaţiilor poştale nr.36/2016 şi care prestează servicii de plată în conformitate cu Legea nr.114/2012 cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică – informaţia privind activităţile sau tranzacţiile prin sisteme de remitere de bani de către persoanele fizice pe parcursul unui an fiscal.

(3) Persoanele indicate la alin.(2) sînt obligate să prezinte informaţiile gratuit, în modul şi în termenele stabilite de Serviciul Fiscal de Stat.

(4) Modul de prezentare şi structura informaţiei se stabilesc de Serviciul Fiscal de Stat.

(5) Informaţiile vor conţine date despre:

a) intrările şi/sau ieşirile pe parcursul unui an fiscal de mijloace băneşti în/din fiecare cont bancar şi/sau cont de plăţi şi/sau în/din conturile bancare şi/sau conturile de plăţi ale unei persoane fizice, dacă rulajul cumulativ debitor sau creditor al conturilor respective, în decursul unui an fiscal, depăşeşte 300 mii de lei;

b) serviciile turistice procurate de o persoană fizică pe parcursul unui an fiscal a căror valoare cumulativă depăşeşte suma de 100 mii lei;

c) primele de asigurare achitate de o persoană fizică pe parcursul unui an fiscal a căror valoare cumulativă depăşeşte suma de 100 mii lei;

d) tranzacţiile cu valori mobiliare efectuate pe parcursul unui an fisca a căror valoare cumulativă depăşeşte suma de 100 mii lei pentru o persoană fizică;

e) contractele autentificate notarial pe parcursul unui an fiscal a căror valoare cumulativă depăşeşte suma de 300 mii lei pe numele unei persoane fizice;

f) realizarea drepturilor creditorilor efectuate pe parcursul unui an fiscal, care cumulativ depăşesc suma de 300 mii lei pentru o persoană fizică;

g) realizarea istoriilor de credit cu valoarea cumulativă a obligaţiilor executate pe parcursul anului fiscal care depăşeşte suma de 100 mii de lei;

h) efectuarea de către persoana fizică, pe parcursul unui an fiscal, a cheltuielilor legate de procurarea, posesia sau folosința mijloacelor de transport a căror valoare depăşeşte cumulativ pe parcursul unui an fiscal suma de 300 mii de lei;

i) contractarea/rambursarea împrumuturilor pe parcursul unui an fiscal, reflectate în contabilitatea întreprinderii, ce depăşesc cumulativ suma de 200 mii de lei;

j) operaţiuni menţionate la alin.(2) pct.13), 14) şi 15) efectuate pe parcursul unui an fiscal a căror valoare cumulativă depăşeşte suma de 100 mii de lei (sau echivalentul acesteia).

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Государственная Налоговая Служба | АГЕНТСТВО ГОСУДАРСТВЕННЫХ УСЛУГ

1477 просмотры

Дата публикации:

19 Май /2023 09:36

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

documentatie tehnica | mijloace de transport | ASP

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon