Новости

Ce și cât a exportat Republica Moldova în primul trimestru?

Conform datelor prezentate de Biroul Național de Statistică, în primul trimestru din anul curent, exporturile de mărfuri din Republica Moldova au însumat $ 921,8 mil. cu 14% mai puțin decât în perioada similară din anul 2023.

 

Astfel, exporturile de mărfuri autohtone au constituit $ 715,1 mil., ceea ce reprezintă 77,6% din totalul exporturilor, fiind în scădere cu 2,8% față de perioada similară din anul 2023. Totodată, reexporturile de mărfuri străine (după prelucrare și clasice) s-au cifrat la $206,7 mil. sau 22,4% din total exporturi, fiind cu 38,6% mai puțin comparativ cu aceeași perioadă din anul 2023.

 

Reexporturile de mărfuri după prelucrare (inclusiv îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte; încălțăminte și părți de încălțăminte; fire, cabluri și alte conductoare electrice; transformatoare electrice, convertizoare statice etc.) au deținut 13,6% în total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuricare nu au suferit transformări esențiale (benzine auto; motorină; mașini automate de prelucrarea datelor; medicamente; articole de transport și de ambalare din materiale plastice; mașini și aparate pentru condiționarea aerului) – 8,8%.

 

Destinația exporturilor: UE vs CSI

Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene, în ianuarie-martie 2024, au totalizat $605,5 mil.  - cu 9,3% mai puțin comparativ cu perioada similară din anul 2023, deținând o pondere de 65,7% în totalul exporturilor, cu 3,5 p.p mai mult, față de ianuarie-martie 2023.

În același timp, exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI au avut o valoare de 66,2 $ mil. sau cu 28,7% mai puțin în raport cu perioada similară din anul 2023, care echivalează cu o cotă de 7,2% în total exporturi, în scădere cu 1,5 p. p., comparativ cu anul 2023

Astfel, în perioada ianuarie-martie 2024 principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri au fost: România (31,4% din total exporturi), Ucraina (8,3%), Germania (6,6%), Italia (6,4%), Turcia (6,1%), Cehia (5,0%), Polonia (4,2%), Federația Rusă (3,2%), SUA (3,0%), Belarus (2,5%), Bulgaria (2,4%), Egipt (2,0%), Regatul Țarilor de Jos și Spania (câte 1,4%), Grecia și Elveția (câte 1,3%), Franța (1,2%).

Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-martie 2024, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2023 relevă reducerea livrărilor de mărfuri în Ucraina (-55,6%), România (-17,7%), Federația Rusă (-35,4%), Cipru (-66,0), Liban (-84,4%), Spania (-37,7%), Kazahstan (-57,6%), Ungaria (-39,6%), Italia (-8,6%), Emiratele Arabe Unite (-73,3%), Belarus (-15,2%), Franța (-26,1%). În același timp, s-au majorat exporturile de mărfuri în Egipt (de 11,9 ori), Turcia (+40,6%), SUA (de 1,8 ori), Polonia (+34,6%), Bulgaria (+57,8%), Cehia (+19,5%), Portugalia (de 16,7 ori), Regatul Țărilor de Jos (+41,7%), Indonezia (de 11,7 ori), Iordania (de 22,1 ori), China (de 1,7 ori), Vietnam (de 3,1 ori), Croația (de 3,5 ori), Tadjikistan (de 13,7 ori).

Datele BNS mai arată că în ianuarie-martie 2024, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2023, s-au redus exporturile de petrol, produse petroliere și produse înrudite, grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fractionate, vehicule rutiere, articole din minerale nemetalice, îmbrăcăminte și accesorii, cereale și preparate pa bază de cereal etc. Totodată, s-au majorat exporturile de semințe și fructe oleaginoase, legume și fructe, instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control, produse medicinale și farmaceutice, energie electrică, mașini și aparate specializate pentru industriile specific, băuturi alcoolice și nealcoolice.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

623 просмотры

Дата публикации:

21 Май /2024 08:00

Catalogul tematic

Налоговые новости | Экспорт услуг

Ключевые слова

Produs în Republica Moldova | Export | primul trimestru

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon