Новости

Comisionul de garantare pentru beneficiarii programului de stat „Prima casă”

Comisionul de garantare din soldul garanţiei de stat aplicat față de noii beneficiari ai Programului de stat „Prima casă” este stabilit la 0,4%, din data intrării în vigoare a Legii nr.218/2024 pentru modificarea unor acte normative (Prima casă Plus), adică din 5 august 2024.

 

În Monitorul Oficial din 6 septembrie curent, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 100 din 4 septembrie 2024 cu privire la modificarea Ordinului MF nr.107/2023 cu privire la stabilirea comisionului de garantare.

 

În același timp, față de beneficiarii Programului de Stat „Prima casă” care au contractat credite ipotecare în cadrul programului până la data intrării în vigoare a Legii nr.218/2024 (5 august 2024), băncile aplică comisionul de garantare în mărime de 0,4% începând cu data de 1 septembrie 2024. Precizăm că anterior comisionul constituia 0,5%.

 

Precizăm, potrivit art. 6 din Legea nr.293/2017 privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat „Prima casă”, comisionul de garantare, care este una din componentele ratei maxime a dobânzii anuale, se revizuiește cel puțin o dată la 2 ani de către Ministerul Finanțelor.

 

Comisionul de garantare se calculează lunar de către creditor (banca finanțatoare) din prima zi de acordare a creditului beneficiarului Programului, din soldul garanţiei de stat și până la achitarea integrală a creditului, iar în caz de executare a garanției de stat – până la vânzarea locuinței ipotecate.

 

În context, amintim că la 5 august curent a intrat în vigoare Legea nr.218 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (Prima casă Plus), ce conține o serie de modificări la programul „Prima casă”, cu scopul de a facilita accesul la finantare a cetățenilor pentru achiziționarea de locuințe. Una din noutăți este majorarea valorii maxime a locuințelor procurate prin Program, de la 1 mil. lei până la 2,5 mil. lei, dar și majorarea perioadei maxime a creditului - de la 25 de ani la 30 de ani. În plus, noile prevederi stabilesc că beneficiarii activi a Programului vor avea dreptul să-si schimbe banca creditoare prin refinanțarea creditului, în cazul unor condiții mai avantajoase, iar persoanele care dețin locuințe cu о suprafață locuibilă de până la 50 m2 și au necesitatea de a procura о locuință mai mare, vor putea aplica repetat la Program. Alte detalii aici.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова

843 просмотры

Дата публикации:

09 Сентябрь /2024 09:51

Catalogul tematic

Prima casă | Новости

Ключевые слова

dobânda | banca | prima casa

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon