Новости

Contribuția de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă fixă anuală pentru 2024 poate fi majorată

Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 se propune a fi aprobat la venituri şi la cheltuieli în sumă de 42 722 455,3 mii lei și este balansat, ținând cont de mijloacele bugetului de stat în sumă de 6 578 860,8 mii lei, destinate acoperirii deficitului de mijloace proprii, cu 3 888 892,8 mii lei sau 10% mai mari în raport cu indicatorii precizați pe anul 2023.

 

Guvernul, în cadrul ședinței din 1 decembrie curent, a susținut proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024. Ponderea veniturilor și cheltuielilor BASS în PIB, estimate pentru anul 2024, va constitui 12,5 %. În nota de întemeiere la proiect este specificat că la 1 aprilie anul viitor prestațiile sociale vor fi indexate cu 6%.

 

Astfel, proiectul care urmează a fi aprobat în Parlament în două lecturi și va fi pus în aplicare din 1 ianuarie 2024, prevede că, contribuția de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă fixă anuală (taxa fixă anuală) calculată pentru plătitorii specificați la pct. 1.6, 1.7 și 1.8 (fondatorii ÎI, GȚ, titularii de patentă etc.) din anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale se stabilește în mărime de 17 522 de lei (în 2023 – 14 700 lei).

 

Se propune ca taxa fixă anuală calculată pentru plătitorii specificați la pct. 1.61 din anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 - liber-profesioniștii ce practică activitate în sectorul justiţiei, cu excepţia pensionarilor, persoanelor cu dizabilități, precum și a persoanelor care se încadrează în categoriile de plătitori prevăzute la pct. 1.1–1.6 din anexa nr.1, să rămână neschimbată în comparație cu nivelul anului curent și să constituie 27 772 de lei.

 

Conform proiectului, contribuția de asigurări sociale de stat în sumă fixă anuală pentru categoriile de persoane care nu sunt menționate în anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 și care pot fi asigurate pe bază de contract individual încheiat cu Casa Națională de Asigurări Sociale va constitui 17 522 de lei pe an (în anul 2023 – 14 700 lei), iar în cazul persoanelor fizice proprietari sau arendași de terenuri agricole care lucrează terenul în mod individual – în mărime de 4 463 lei pe an (în 2023 – 3744 lei), dar nu mai puțin de 1/12 din sumele respective lunar, ceea ce reprezintă perioada asigurată care se va include în stagiul de cotizare pentru stabilirea pensiei pentru limită de vârstă și a ajutorului de deces.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

5727 просмотры

Дата публикации:

01 Декабрь /2023 10:41

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

contributii sociale

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon