Новости

Achizițiile publice centralizate, mai accesibile şi transparente

Ministerul Finanțelor propune spre consultare Regulamentul cu privire la inițierea și desfășurarea centralizată a procedurilor de achiziții publice. Documentul conține prevederi referitoare la planificarea procedurilor de achiziții, desfășurarea procedurilor centralizate de achiziție publică, atribuțiile și responsa-biliățile în cadrul procedurilor centralizate de achiziție, prezentarea ofertei, monitorizarea executării contractelor de achiziții publice etc. Potrivit Regulamentului, până la data de 1 septembrie a anului de gestiune, autoritățile contractante incluse în lista pentru achiziții centralizate vor remite autorităților centrale cantitățile necesare de bunuri, lucrări sau servicii pentru a fi incluse în planul de achiziții al anului următor. Lista bunurilor, serviciilor sau lucrărilor comune, care vor fi achiziționate centralizat, este publicată pe pagina web a autorității centrale de achiziție și orice autoritate contractantă interesată va putea solicita suplinirea acesteia cu noi bunuri, lucrări sau servicii. În lista bunurilor comune vor fi incluse în mod obligatoriu produsele alimentare, cu excepția produselor alimentare care pot fi achiziționate de la gospodăriile țărănești, în cazul în care acestea dispun de certificatele sanitare și actele ce atestă inofensivitatea produselor. Informaţiile privind lista şi cantităţile de bunuri, lucrări sau servicii, precum şi cerinţele de calitate faţă de acestea, se vor examina separat pentru fiecare lot ce va reprezenta un lot distinct în cadrul procedurii de achiziţie centralizată. În același timp, autoritatea contractantă care nu este inclusă în lista autorităților pentru care se desfășoară proceduri centralizate de achiziție, poate depune o cerere în adresa autorității respective centrale pentru a putea beneficia de procedurile centralizate de achiziție. Conform Regulamentului, operatorul economic va fi obligat să elaboreze oferta ţinând cont de prevederile documentelor de atribuire şi altor documente de atragere a ofertelor. Oferta se va prezenta autorităților centrale de achiziție cu respectarea strictă a modelului acesteia, anexat la documentele de atribuire, altor documente de atragere a ofertelor, cu indicarea exactă a numărului lotului sau poziţiei pentru care se depune oferta. Documentul mai prevede depunerea garanţiei pentru ofertă de către operatorul economic pe contul IBAN al autorității centrale de achiziție sau în formă de scrisoare de garanţie bancară, în cuantumul prevăzut în documentele de atribuire. Desemnarea câștigătorului Desemnarea câştigătorului pentru încheierea contractului de achiziţii publice se va efectua în baza utilizării criteriilor de atribuire a contractului, în funcţie de specificul şi destinaţia bunurilor, lucrărilor sau serviciilor. Aceste criterii se vor defini clar şi dacă au fost stabilite, nu vor mai putea fi schimbate pe toată durata de aplicare a procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică. Un grup de lucru ce va fi format în baza unui ordin, în cadrul autorității centrale de achiziție, va avea atribuții precum precizarea criteriului în baza căruia se atribuie contractul de achiziții publice, dar şi alte cerinţe pe care urmează să le respecte operatorii economici participanţi. Pentru poziţiile care nu au fost contractate, în urma desfăşurării procedurii centralizate de achiziţie, grupul de lucru, ţinând cont de valoarea estimativă a acestor poziții, va desfăşura o nouă procedură, în conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniu. În document se menționează că implementarea proiectului nu necesită alocarea unor mijloace financiare suplimentare din bugetul de stat. Proiectul Regulamentului cu privire la inițierea și desfășurarea centralizată a procedurilor de achiziții publice este elaborat în vederea executării indicațiilor Guvernului cu privire la înaintarea propunerilor de completare a actelor normative pentru ameliorarea deficiențelor ce țin de alimentația publică, inclusiv a copiilor din școli și grădinițe. Autorii se așteaptă ca în urma aplicării Regulamentului să fie propuse servicii mai bune, creşterea puterii de cumpărare pentru autoritatea centrală de achiziții şi reduceri semnificative ale preţurilor bunurilor, lucrărilor şi serviciilor, inclusiv posibilitatea pentru implementarea eficientă a politicilor de mediu, de dezvoltare durabilă și de promovare a serviciilor inovaționale prin intermediul achizițiilor publice.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова

1768 просмотры

Дата публикации:

28 Июль /2017 16:17

Catalogul tematic

Новости | Юридическое лицо | Государственная закупка

Ключевые слова

achizitii publice | achiziţii publice electronice | operatori economici | servicii de calitate | alimentaţie publică | Ministeru finantelor

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon