Новости

Ajustarea sumei TVA aferentă avansului pentru care livrarea nu a fost efectuată şi a expirat termenul de prescripţie

Cum se va reflecta în Declaraţia privind TVA ajustarea sumei TVA aferentă avansului pentru care livrarea nu a fost efectuată şi a expirat termenul de precripţie? Răspunsul la această întrebare îl găsim în Codul Fiscal. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (1) din Codul Fiscal, data obligaţiei fiscale privind TVA este data livrării. Data livrării se consideră data predării mărfurilor, prestării serviciilor, cu excepţia unor cazuri stipulate la alin.(5), (6) şi (7). Aşadar, conform alin. (5), dacă factura fiscală este eliberată sau plata este primită până la momentul efectuării livrării, data livrării se consideră data eliberării facturii fiscale sau data primirii plăţii, în dependenţă de ce are loc mai înainte. În acest caz, la primirea plății până la momentul efectuării livrării, la furnizorul care a primit plata în avans apare obligația calculării și achitării TVA. Potrivit alin. (6), dacă mărfurile, serviciile sînt livrate regulat pe parcursul unei anumite perioade de timp stipulate în contract, data livrării se consideră data eliberării facturii fiscale sau data primirii fiecărei plăţi regulate, în dependenţă de ce are loc mai înainte. În cazul livrării de mărfuri şi servicii în cadrul unui contract de leasing (financiar sau operaţional), data livrării se consideră data specificată în contract pentru plata ratei de leasing. În cazul încasării ratei de leasing în avans, data livrării se consideră data încasării avansului, după cum este stipulat în alin. (7). Trebuie să ştim că suma TVA, calculată în perioada în care a fost primit avansul, urmează a fi ajustată prin micșorarea obligației fiscale privind TVA, dat fiind faptul că livrarea nu a avut loc, precum și că a expirat termenul de prescripție pentru onorarea obligațiunii către furnizor (livrarea de mărfuri, prestare servicii) pentru avansul primit. Totodată, ajustarea sumei TVA se va reflecta în Registrul de evidenţă a livrărilor pentru perioada de gestiune cu semnul minus (-) şi, respective, în Declaraţia privind TVA, în boxa 2 sau 4, după caz. [modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în conformitate cu art. 108 alin.(1) din Codul fiscal și Standardele Naționale de Contabilitate aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 118 din 6 august 2013 (publicat în Monitorul Oficial nr.233-237/1534 din 22.10.2013)]
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

6227 просмотры

Дата публикации:

25 Январь /2017 15:30

Тематика:

НДС | Налоговое законодательство | Налоговое обязательство | Налоговая накладная

Ключевые слова

Declaraţia privind TVA | Codul fiscal | obligaţie fiscală | factura fiscală | contract de leasing | livrare in avans | marfa | TVA aferent avansului | calculare | diminiare | corectare | termen de prescriptie

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon