Новости

Circa 30 de agenţi economici participă la Expotîrgul universal „Primăvara la Fălești”

Cea de-a V-a ediţie a Expotîrgului universal “Primăvara la Făleşti”, care se desfăşoară în perioada 18-20 mai, a întrunit circa 30 de agenţi economici din municipiile Chişinău şi Bălţi, oraşele Ungheni, Orhei, Rîbnița, raioanele Rîşcani, Sîngerei, Făleşti, Glodeni, Călăraşi şi Nisporeni. Evenimentul a fost organizat de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova în parteneriat cu primăria oraşului Făleşti. Potrivit Galinei Codiţa, director al filialei Bălţi a CCI, Expotîrgul universal „Primăvara la Fălești” are drept obiectiv susţinerea producătorilor autohtoni, promovarea mărfurilor de calitate şi competitive pe piaţa internă şi stabilirea noilor contacte de afaceri. Acest eveniment demonstrează realizările întreprinderilor participante şi reprezintă o platformă de comunicare, un spaţiu favorabil pentru schimbul de experienţă, asimilarea tehnologiilor moderne, stabilirea noilor contacte de colaborare, consolidarea şi menţinerea unui dialog public-privat viabil, a precizat sursa citată. Ediţia curentă a tîrgului a fost completată cu un vast program de afaceri, care include prezentări de firme, degustări de produse, promoții ş. a.

via | moldpres.md

1142 просмотры

Дата публикации:

21 Май /2016 10:00

Тематика:

Новости

Ключевые слова

agenti economici | tirg | participanti | eveniment | CCI | Făleşti | Moldova

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon