Новости

CNAM: plățile în avans pentru luna ianuarie

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a efectuat plăţi în avans pentru luna ianuarie curent în volum de circa 52,3 mil. lei. Astfel, 206 prestatori de asistenţă medicală primară, asistenţă medicală specializată de ambulator şi îngrijiri medicale la domiciliu au primit plăţile în avans. Acestea sunt efectuate pentru a facilita acordarea continuă a asistenţei medicale populaţiei asigurate în volumul şi de calitatea prevăzute de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, precum şi de a asigura acoperirea cheltuielilor destinate salarizării cadrelor medicale. Amintim că, pe 11 ianuarie 2019, CNAM a mai transferat un avans de peste 27 mil. lei pentru 81 de prestatori de asistenţă medicală primară. Totodată, CNAM a iniţiat, pe 14 ianuarie 2019, negocierile cu instituţiile medicale spitaliceşti referitor la procurarea serviciilor medicale pentru 2019. În acest sens, 30 de manageri de spitale publice au fost invitaţi pentru negocierea condiţiilor contractuale, în volumul şi de calitatea prevăzute de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM) şi în conformitate cu Criteriile de contractare a prestatorilor de servicii medicale în cadrul AOAM pentru anul 2019. De asemenea, CNAM a invitat pentru negocieri alți 30 de directori de instituţii medicale spitaliceşti publice și manageri ai instituţiilor spitaliceşti departamentale şi private.

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Национальная Компания Медицинского Страхования РМ

1484 просмотры

Дата публикации:

16 Январь /2019 08:00

Тематика:

Обязательное медицинское страхование | Новости

Ключевые слова

CNAM | plăţi în avans | servicii medicale | contract | prestare servicii | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon