Новости
Compensația anuală acordată personalului de conducere şi didactic din instituţiile de învățământ se va dubla
Cuantumul compensațiilor bănești acordate anual personalului de conducere și didactic din instituțiile de învățământ ar putea crește de la 2 mii lei până la 4 mii lei. Pe agenda ședinței secretarilor generali a fost inclus un
proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea
HG nr.969/2018 prin care a fost aprobat
Regulamentul privind acordarea compensațiilor bănești anuale personalului de conducere şi didactic din instituţiile de învățământ general public. Compensația
1 se va acordă anual, în luna septembrie, într-o singură tranșă.
Potrivit proiectului, fiecare beneficiar ar putea fi obligat să prezinte, până la 31 decembrie, administrației instituției de învățământ documentele confirmative privind utilizarea compensației. În același timp, dacă beneficiarul va utiliza mijloacele financiare într-o perioadă ce va depăși data de 31 decembrie, atunci el va prezenta administrației o declarație în acest sens, raportarea fiind realizată în anul următor.
Totodată, se propune completarea listei bunurilor ce pot fi achiziționate din compensația unică cu posibilitatea achiziționării bunurilor de birotică și papetărie, consumabile la calculatoare și conexiunea la rețeaua de internet.
Potrivit datelor din nota informativă, în instituțiile de învățământ general activează circa 43 mii cadre didactice de conducere, care desfășoară activitate didactică. Astfel, în anul 2022 pentru alocarea compensației unice vor fi necesare mijloace financiare în sumă de 172 mil. lei.
________________________________________________
1 Compensațiile bănești pot fi utilizate pentru procurarea de:
1) suporturi didactice (dicționare, crestomații, reviste de specialitate, auxiliare didactice, culegeri de probleme, culegeri de teste, culegeri de jocuri și texte literare, culegeri de metode interactive, atlase, enciclopedii, compendii, antologii, îndrumare, monografii și altă literatură de specialitate, în corespundere cu curriculumul aprobat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, inclusiv în format electronic, activități/lecții interactive etc.);
2) tehnică de calcul (calculator/laptop/tabletă, componente PC, periferice PC, software pentru PC etc.);
3) produse software pentru utilizare în activități de instruire on-line (software de instruire, platforme educaţionale de e-learning, platforme de tip LMS (Learning Management System – sistem de management al învățării) etc.).
6213 просмотры
Дата публикации:
08 Февраль /2022 07:58
Тематика:
Новости
Ключевые слова
cadre didactice | compensatii | pregatire profesionala | proiect hotarire guvern
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии