Новости

Consiliul Național de Soluționare a Disputelor nu va soluționa petițiile individuale

Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultare publică proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Disputelor în Domeniul Controlului de Stat. Documentul stabilește procedura de organizare și funcționare a Consiliului, de selecție și desemnare a membrilor acestuia, atribuțiile, drepturile și obligațiile membrilor, precum și modalitatea de examinare a practicilor sistemice defectuoase în domeniul controlului de stat de către Consiliul Național. Astfel, potrivit proiectului Regulamentului, Consiliul Național are următoarele funcții de bază: • monitorizarea și evaluarea impactului implementării politicilor în domeniul controlului de stat asupra activității de întreprinzător • examinarea practicilor sistemice defectuoase în domeniul controlului de stat • atestarea carențelor cadrului normativ sau a aplicării defectuoase a cadrului normativ în domeniul controlului de stat asupra activității de întreprinzător • emiterea deciziilor cu privire la aplicarea uniformă a legislației în domeniul controlului de stat. Consiliul Național de Soluționare a Disputelor în Domeniul Controlului de Stat nu soluționează petițiile individuale, acestea fiind examinate doar în calitate de exemple. Componența numerică și nominală a noii structuri se aprobă prin ordinul conducătorului autorității de supraveghere a controalelor (Cancelaria de Stat) odată la doi ani. Calitatea de membru al Consiliul Național o au conducătorul autorității de supraveghere a controalelor, conducătorii organelor de control, reprezentanții asociațiilor de întreprinzători sau din mediul de afaceri. Pentru asigurarea realizării principiului de paritate, numărul asociațiilor de întreprinzători, desemnate în calitate de membri în Consiliul Național, este egal cu cel al organelor de control reprezentate în Consiliul Național. Proiectul nu necesită cheltuieli suplimentare din bugetul de stat, asta deoarece membrii Consiliului nu beneficiază de remunerare pentru activitatea desfășurată în cadrul Consiliului Național. Proiectul este elaborat în conformitate cu Programul de activitate a Guvernului pentru anii 2016-2018, care prevede identificarea unui mecanism de evaluare externă independentă a tuturor autorităților publice cu funcții de reglementare și control de stat. Documentul poate fi consultat până la 23 noiembrie curent.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1513 просмотры

Дата публикации:

20 Ноябрь /2018 11:01

Тематика:

Новости | Юридическое лицо | Процедура обжалования | Обжалование

Ключевые слова

consiliu | control de stat | activitate de intreprinzator | Reguament | solutionarea disputelor | proiect hotarire guvern

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon