Новости

Dosarele pentru revizuirea listei de medicamente compensate pot fi depuse până la 1 august

Termenul–limită de prezentare a cererii și dosarului de includere a medicamentelor pentru compensare din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală se stabilește în anul curent până la data de 1 august. Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină au publicat vineri, 6 iulie, în MO modificările operate în Regulamentul privind mecanismul de includere a medicamentelor pentru compensare din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Regulamentul indicat a fost aprobat prin Odrinul nr. 600/320– A din 24 iulie 2015 „Cu privire la mecanismul de includere a medicamentelor pentru compensare din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală”, pct.16 al căruia, până la introducerea modificării prin derogare de la prevederile acestuia, stabilea termenul limită data de 1 iulie al fiecărui an. Conform documentului, extinderea termenului a fost necesară în scopul asigurării accesului populației la medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Casa Națională de Asigurări în Medicina comunică că, pentru evaluarea preparatelor în vederea includerii acestora în lista de medicamente compensate, solicitanții - persoane fizice sau juridice, sunt invitați să depună dosarul care va include cererea, scrisoare de însoțire, argumentări bazate pe studiile clinice, raportul farmaco-economic, inclusiv analiza impactului bugetar, materiale relevante din ghiduri/protocoale clinice internaţionale/naţionale. Lista maladiilor prioritare pentru care urmează a fi depuse dosarele a fost aprobată prin Ordinul 754/236A din 15 iunie 2018 al MSMPS şi CNAM și sunt destinate atât tratamentului de sustinere (de durată) cât și tratamentul episodic organizat în cadrul staționarului de zi/sala de tratamente și cabinetele de proceduri, dar și la domiciliu. Amintim ca în anul 2017 din fondurile AOAM au fost direcţionate pentru acoperirea cheltuielilor de compensare a medicamentelor 523,9 mil. lei, creşterea constituind aproape 100 mil. lei comparativ cu anul 2016, când populația a beneficiat de medicamente compensate în sumă de 425 mil. lei.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Национальная Компания Медицинского Страхования РМ

1131 просмотры

Дата публикации:

09 Июль /2018 14:31

Тематика:

Обязательное медицинское страхование | Новости

Ключевые слова

CNAM | medicamente compensate | cheltuieli | dosar

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon