Новости

Extinderea termenului de finanţare de BEI a reabilitării drumurilor

Guvernul va solicita extinderea termenului de acordare a mijloacelor financiare de BEI pentru reabilitarea drumurilor din țară. În cadrul ședinței Guvernului a fost aprobată semnarea Amendamentului nr. 2 la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru realizarea Proiectului de reabilitare a drumurilor din țara noastră, semnat la Chișinău, la 23 noiembrie 2010. Amendamentul are drept scop extinderea datei finale de disponibilitate mijloacelor financiare acordate în baza contractului de finanțare până la 31 decembrie 2018 (75 mil. euro) şi a fost elaborat luând în considerare procesul lent înregistrat de executare a lucrărilor, provocat de incapacitatea financiară a agenţilor economici. Prin semnarea acestui amendament vor fi obţinute mijloacelor financiare necesare pentru a finanța lucrările de reabilitare, serviciile de consultanță în supervizarea lucrărilor şi implementarea proiectului. Extinderea perioadei de valabilitate a creditului în urma semnării Amendamentului nr. 2 va diminua necesitatea mijloacelor financiare din bugetul de stat pentru finalizarea proiectului, în cazul lipsei surselor acordate inițial în baza Contractului de Finanțare.

via | mec.gov.md

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1084 просмотры

Дата публикации:

02 Декабрь /2017 09:30

Тематика:

Новости

Ключевые слова

ministerul economiei | guvern Moldova | Amendament | reabilitarea drumurilor

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon