Новости

Grîul alimentar s-ar putea scumpi cu 10%

Grîul alimentar s-ar putea scumpi cu aproximativ 10% către sfârșitul lunii august - începutul lunii septembrie. Declarația a fost făcută de președintele UniAgroProtect, Alexandru Slusari, după ședința de lucru privind prețurile la cereale, cu participarea ministrului agriculturii şi industriei alimentare Eduard Grama, reprezentanţilor Consiliului concurenței și principalelor companii care procură cereale. Aceasta depinde însă de reacția Consiliului concurenței dar și gradul de insistență a producătorilor agricoli. Potrivit lui Alexandru Slusari, prețul grîului în Moldova este extrem de mic, în raport cu cel din țările vecie: Ucraina și România. De aceea, spune el, producătorii agricoli ar trebui să fie mai insistenți și să ceară ca acestea să fie majorate. Insistăm că actualul preț la grîu este mic, comparativ cu alte țări. Cheltuielile pentru un hectar de grâu pentru anul 2016 oscilează între 6500-7000 lei, iar prețurile actuale care sunt propuse nu acoperă prețul de cost la grîu. Noi propunem să fie folosită politica de intervenție în agricultură. Această practică există în toate țările UE, în Ucraina și Rusia, cînd statul, în situația prețurilor la anumite tipuri de producție agricole sunt joase, intervine și procură o parte din ele. Și în așa mod este susținut producătorul agricol, - a spus președintele UniAgroProtect. Ministrul agriculturii spune că prețurile la grîu, în țara noastră sunt influențate de o serie de probleme logistice. Acest fapt influențează asupra prețului, deoarece ieșirea noastră din țară este foarte îngustă și noi avem o cantitate foarte mică care putem să o exportăm momentan și foarte rapid, - a explicat Grama. Reprezentanții "UniAgroProtect" susțin că în prezent, prețul grîului în Moldova abia depășește 2,2 lei per kg. Prețul de achiziție a orzului este 1,7-1,8 lei per kg. Asta în timp ce prețurile de procurare a grîului alimentar în Ucraina și România oscilează între 3 și 3,2 lei moldovenești per kg în porturi și între 2,8 - 3,2 lei de la traideri.

via | bani.md

1597 просмотры

Дата публикации:

26 Июль /2016 09:00

Тематика:

Новости

Ключевые слова

Grîul alimentar | scumpiri | preturi cereale | Moldova | companii | producători agricoli

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon