Новости

Guvernul nu susține creșterea inechității fiscale

Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, a constatat faptul în contextul nesusţinerii de către Guvern în ședința din 17 ianuarie a iniţiativei legislative venite din partea unui grup de deputaţi, ce prevedea acordarea facilităţilor fiscale pentru unii agenţi economici din stânga Nistrului. Este vorba despre propunerea de a impozita, prin derogare de la prevederile art. 94 din Codul fiscal, cu cota zero a TVA mărfurile importate sau livrate, cât şi serviciile prestate de către agenţii economici înregistraţi oficial în comunele Cocieri, Molovata Nouă şi Corjova din stânga Nistrului, cu condiţia reinvestirii sumelor impozitate cu cota zero în dezvoltarea afacerilor. Ministrul Finanţelor a menţionat că propunerea dată nu poate fi susţinută, întrucât Serviciul Fiscal şi Serviciul Vamal sunt în imposibilitate de a verifica îndeplinirea condiției privind reinvestirea sumelor impozitate cu cota zero a TVA în dezvoltarea afacerii la momentul importului mărfurilor. Totodată, el a afirmat că aplicarea unui tratament fiscal diferit față de alte categorii de contribuabili va conduce la distorsionarea sistemului fiscal național și complicarea administrării fiscale, concomitent cu reducerea veniturilor bugetare. Mai mult decît atît, obiectivele politicii fiscale pe termen mediu sunt orientate spre un sistem de impozitare echitabil, bazat pe principii generale de impozitare şi trecerea la subvenționarea directă din partea statului, iar realizarea propunerilor privind scutirea integrală de impozitul pe venit, precum și impozitarea cu cota zero a taxei pe valoarea adăugată vine în contradicție cu acestea, se mai menţionează în avizul negativ al Guvernului.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1191 просмотры

Дата публикации:

18 Январь /2018 12:01

Тематика:

НДС | Новости

Ключевые слова

guvern Moldova | facilitati fiscale | Octavian Armasu | TVA | cota 0

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon