Новости
Îmbunătățirea administrării fiscale. SFS în dialog cu AmCham
Dialogul deschis dintre reprezentații mediului de afaceri și Serviciul Fiscal de Stat va asigura o administrare fiscală mai eficientă și va contribui la perfecționarea cadrului legislativ în domeniul fiscal. Această idee a fost enunțată în cadrul întrunirii organizate la solicitarea Camerei de Comerț Americane cu persoane responsabile din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, fiind puse în discuție principalele aspecte ale politicii fiscale pentru anul curent care îi vizează nemijlocit comunitatea de afaceri.
Directorul interimar al Serviciului Fiscal de Stat,
Ludmila Botnari, a menționat că
una din prioritățile autorității fiscale este crearea climatului favorabil pentru conformarea contribuabililor și realizarea corectă, echitabilă și transparentă în raport cu contribuabilii a sarcinilor de administrare fiscală.
Astfel, pe parcursul anului 2020 SFS va realiza acțiuni pentru sporirea gradului de conformare fiscală a contribuabililor, acestea fiind trecute în revistă de către directorul SFS. Începând cu 1 mai 2020, funcțiile de gestionare a arieratelor vor fi centralizate în scopul îmbunătățirii proceselor de gestionare a restanțelor la bugetul public național și diminuării lor.
Elaborarea Manualului de deservire a contribuabilului este o altă acțiune majoră ce are drept scop standardizarea și uniformizarea tehnicilor de deservire a acestora.
În același timp, conform directorului SFS, la moment organul fiscal este antrenat în implementarea recomandărilor experților Forumului Global al OCDE ce țin de transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale.
Alte acțiuni se referă la implementarea unor noi servicii electronice. Astfel, SFS va lansa în anul curent SIA „Cabinetul electronic al contribuabilului”, care va oferi posibilitatea de gestionare online a accesului la serviciile fiscale electronice. Încă un obiectiv este dezvoltarea SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor”, care va oferi servicii pentru antreprenori, autorități publice și cetățeni și va acoperi toate aspectele organizaționale, funcționale și tehnice în domeniul evidenței și monitorizării vânzărilor în Republica Moldova.
Pe agenda autorității fiscale este și dezvoltarea SIA „Registrul amenzilor contravenționale”, ce va spori transparența procesului de evidență a acestora. Totodată, SFS va dezvolta SIA „e-Factura” în achizițiile publice în contextul modificărilor legislative care prevăd că, la efectuarea livrărilor în cadrul achizițiilor publice pe teritoriul țării, agenții economici vor fi obligați să utilizeze factura fiscală electronică începând cu 1 iulie 2020.
Alte acțiuni planificate pentru anul curent țin de dezvoltarea SIA „Creare și circulație a documentelor electronice între SFS și instituțiile financiare”, implementarea Registrului electronic al angajaților în scopul îmbunătățirii procesului de evidență a angajaților, dezvoltarea Registrului fiscal de stat pentru asigurarea unei evidențe fiscale corecte, reale și complete a contribuabililor din toată țara etc.
Totodată, au fost evidențiate unele prevederi care, în premieră, sunt incluse în Politica fiscală și vamală pentru anul 2020. Cu privire la principiul taxării inverse, șefa Direcției generale metodologia impozitelor și taxelor, SFS, Olga Golban, a explicat că, în cazul vânzării bunului de către agentul economic insolvabil (vânzător) unui alt agent economic (cumpărător), suma TVA va fi calculată și achită la buget de către cumpărător, acesta având dreptul la deducere. Taxarea inversă va fi aplicată pe etape. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2020, principiul se aplică pentru întreprinderile declarate insolvabile conform Legii insolvabilității, iar de la de la 1 ianuarie 2021 se va extinde și asupra proprietății gajate, precum și a celei ipotecate și sechestrate.
Pentru asigurarea implementării corecte a taxării inverse, SFS a organizat sesiuni de informare pentru administratorii de insolvabilitate. După cum a menționat directorul SFS, în cadrul acestor sesiuni, drept rezultat al discuțiilor cu participanții la sesiuni, au apărut mai multe întrebări ce țin de aplicarea principiului, răspunsurile la care urmează a fi coordonate cu Ministerul Finanțelor și incluse în Baza generalizată a practicii fiscale.
Alte subiecte abordate în cadrul dialogului au vizat e-Factura, Declarația TVA, principiul evitării dublei impuneri, particularitățile impozitării rezidenților parcurilor IT etc.
La rândul lor, membrii AmCham au menționat că, pentru mediul de afaceri este extrem de important un dialog constant cu SFS, care va contribui la identificarea soluțiilor pentru rezolvarea problemelor cu care business-ul se confruntă în activitate, precum și pentru asigurarea previzibilității și stabilității în ceea ce privește implementarea legislației fiscale.
În acest context, directorul executiv al AmCham, Mila Malairău, a mulțumit conducerii SFS pentru deschidere și colaborare.
Totodată, participanții au convenit asupra desfășurării unor întruniri suplimentare pentru identificarea soluțiilor de îmbunătățire a prestării serviciilor fiscale electronice, dar și altor subiecte relevante pentru comunitatea de afaceri.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
3015 просмотры
Дата публикации:
21 Февраль /2020 11:50
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
SFS | AmCham Moldova | dialog | monitorul.fisc.md
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии