Новости

Încă o sărbătoare în Moldova

De la bun început, menționez că nu este zi de odihnă, a precizat Președintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Vladimir Hotineanu. La 30 iunie, anual, în Republica Moldova va fi marcată Ziua Concurenței. Parlamentul a susținut o inițiativă legislativă în acest sens, propusă de un grup de deputați. Scopul zilei respective este promovarea în societate a culturii concurențiale pentru protejarea intereselor legitime ale consumatorilor, cât şi pentru asigurarea, prin informare, a relațiilor ce țin de prevenirea practicilor anticoncurenţiale şi a concurenţei neloiale. Instituirea „Zilei Concurenţei” va alinia Republica Moldova la bunele practici internaționale, se menționează în proiect. Totodată, autorii menționează rolul pe care îl are politica de concurență în societate – de a asigura bunăstarea consumatorilor. În primul rând, piețele libere și concurența loială sporesc atractivitatea țării din punct de vedere al investițiilor naționale și străine. În al doilea rând, piețele competitive încurajează inovația și promovează prețurile reduse, îmbunătățesc serviciile și oferă un sortiment variat de produse pentru întreprinderi și consumatori, se spune în nota proiectului.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

1639 просмотры

Дата публикации:

16 Февраль /2018 08:00

Тематика:

Новости

Ключевые слова

sărbători | parlamentul RM | proiect de lege | protecția concurenței

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon