Новости
INCE se aşteaptă la un ritm de creştere economică mai moderat în anul 2014 decît prognoza anterior
Prognozele noastre tot timpul practic s-au confirmat, inclusiv în anul trecut cînd am avut o creştere record de 8,9 la sută, iar noi am anticipat o ascensiune de 8-9 la sută, a spus Alexandru Stratan.În prima jumătate a anului economia naţională a înregistrat o creştere economică anuală de 3,9 la sută - o performanţă bună comparativ cu alte state din regiune – Ucraina, România, Federaţia Rusă. Exporturile şi formarea brută de capital fix au fost principalii factori ce au susţinut creşterea PIB, constată experţii INCE. Totodată, subliniază ei, în pofida acestor evoluţii investiţiile străine întîrzie să crească. Astfel, în prima jumătate a anului 2014, influxul net de ISD a fost la limita inferioară pentru perioada similară a ultimilor 10 ani, respectiv 74,5 mln de dolari SUA.
Pe fundalul temperării remiterilor, precum şi al cîştigurilor salariale reale, veniturile reale ale populaţiei au depăşit cu puţin nivelul anului precedent, fapt ce a influenţat evoluţia anemică a consumului intern, în prima jumătate a anului. Variaţia stocurilor a influenţat negativ creşterea PIB în această perioadă, iar contribuţia pozitivă a acestora în semestrul doi este incertă, mai menţionează economiştii.Recent Ministerul Economiei a menţinut prognoza de creștere a PIB-ului pe anul 2014 la nivel de 3,5 la sută. Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială se aşteaptă la o creştere a economiei moldoveneşti în acest an de 2,0 la sută. Centrul Analitic Independent „Expert Grup” prognozează un avans de 2,1%, iar în cazul unui scenariu pesimist, creşterea ar putea fi de doar 0,5%.
via moldpres.md
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1376 просмотры
Дата публикации:
28 Октябрь /2014 14:44
Тематика:
Новости
Ключевые слова
crestere economica | afaceri | capital | PIB
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии