Новости

La Chișinău a avut loc întrevederea copreședinților Comisiei moldo-ruse de cooperare comercial-economică

Planul de acțiuni pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Federația Rusă pentru anii 2016–2017 urmează să fie semnat în cadrul ședinței Comisiei moldo-ruse de cooperare comercial-economică, care va fi organizată la finele lunii noiembrie la Soci. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul întrevederii la Chișinău a copreședinților Comisiei, vicepremierilor Octavian Calmâc și Dmitrii Rogozin. În timpul discuțiilor, oficialii au trecut în revistă prevederile Planului de acțiuni pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre Moldova și Rusia, expunându-și pozițiile pe fiecare dintre cele 13 compartimente - comercial-economic, transport, agroalimentar, industrial, energetic, mediul de afaceri, umanitar, etc. Interlocutorii au constatat că eliminarea barierelor în relațiile comercial-economice dintre două state poate fi realizată și în condițiile participării Republicii Moldova într-un regim de liber schimb atât cu UE, cât și cu CSI. Vicepremierii Octavian Calmâc și Dmitrii Rogozin au convenit ca până la ședința Comisiei interguvernamentale, grupele de experți să pregătească toate procedurile protocolare și tehnice pentru semnarea documentului. În cadrul întrevederii au fost abordate și un set de subiecte de pe agenda relațiilor bilaterale, care vizează problemele eliminării taxelor vamale, tranzitului de mărfuri din Republica Moldova prin teritoriul Federației Ruse spre Kazahstan și Kârgâstan, intensificarea cooperării comercial-economice pe platforma CSI, permiselor pentru efectuarea transporturilor de mărfuri, etc.

via | mec.gov.md

Учреждения:

Министерство экономики

957 просмотры

Дата публикации:

12 Октябрь /2016 12:00

Тематика:

Новости

Ключевые слова

Moldova | Rusia | cooperare comercial-economică | dezvoltarea relatiilor | Octavian Calmîc | Dmitrii Rogozin

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon