Новости

MIEPO a adus Republicii Moldova statutul de lider de proiect

Proiectul „WINET - Comerț si Inovație in industria vinului/Trade and Innovation in Wine Industry”, depus pe 2 februarie 2018 de MIEPO în calitate de lider de proiect, împreună cu Camera de Comerț și Industrie Stara Zagora (Bulgaria) și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Tulcea (România), a fost acceptat spre finanțare din fondul Programului Bazinului Mării Negre 2014-2020 cu suma totală de 642,7 mii euro (circa 13, 31 mil. lei). În cadrul acestui apel de proiecte au fost depuse cereri din partea a 12 state, iar MIEPO a reușit să obțină pentru Republica Moldova statutul de lider de proiect. Acordul de finanțare va fi semnat la Bucureşti pe 2 martie curent şi va fi realizat în următorii doi ani. Din suma totală aprobată spre finanţare, MIEPO va obţine 419,3 mii euro, Camera de Comerț și Industrie Stara Zagora, Bulgaria – 135,8 mii euro, iar Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Tulcea, România – 143,7 mii euro. Sporirea cooperării și comerțului în regiunea Bazinul Mării Negre prin crearea unei rețele de actori relevanți - WINET este obiectivul principal al proiectului, fiind sprijinită de o platforma electronică pentru instruire, promovare, colaborare, comerț și creșterea competențelor profesioniștilor din domeniul vinicol și cooperarea lor cu mediul academic și guvernamental. Circa 100 de întreprinderi vor beneficia de posibilitatea de a participa la conferințe, vizite de studiu, expoziții și târguri specializate în domeniul vinificației. Suplimentar, vor fi create două platforme informaționale care vor aparține și vor fi administrate de MIEPO pentru a dezvolta cooperarea transnațională în domeniu (1 sistem hardware, 1 platformă software) de promovare, comerț, instruire transnațională, creșterea cooperării transnaționale în sectorul agroindustrial și al vinificației, sporirea vizibilității brand-ului de țară Wine of Moldova, iar circa 30 de companii din domeniu vor obţine suport în dezvoltarea tehnologiilor noi. Proiectul prevede efectuarea analizei situației în domeniul vinificației în cele 3 țări participante; crearea rețelei vinului WINET; evenimente de promovare și vizite de studiu între țările participante; crearea platformei ICT WINET și promovarea acesteia ca instrument de colaborare, promovare și comerț în bazinul Mării Negre, organizarea conferințelor regionale cu participarea reprezentanților buyeri-lor rețelelor europene, formatorilor de opinie, oenologilor, somelierilor și presei specializate. MIEPO este în așteptarea răspunsului pentru cererea de finanţare a unui alt proiect, în valoare de 1,5 mil. turo, destinate promovării turismului în ţara noastră. Amintim că în proces de creare, prin fuziunea Instituţiei Publice „Organizația de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova” (MIEPO) şi Agenției Turismului, este Instituţia Publică „Agenţia de Investiţii”, care va fi subordonată Guvernului.

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1165 просмотры

Дата публикации:

21 Февраль /2018 14:00

Тематика:

Новости

Ключевые слова

MIEPO | proiect de finantare | vinificatorii | pieţe | Vinurile moldovenești | turism Moldova

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon