Новости

Moldova și Finlanda vor colabora în domeniul vamal

Autoritățile vamale ale Republicii Moldova și Republicii Finlanda își vor acorda reciproc asistență pentru aplicarea corectă a legislației din domeniu, prevenirea, investigarea și combaterea încălcărilor legislației vamale, precum și în vederea asigurării securității împotriva criminalității organizate transnaționale și a grupurilor teroriste. Asistența va fi acordată în conformitate cu legislația națională și în limitele competențelor și resurselor disponibile ale autorităților vamale. Cabinetul de miniștri a susținut în ședința de ieri, 23 octombrie curent, proiectul de hotărâre pentru aprobarea semnării Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Finlanda privind asistenţa reciprocă și cooperarea în domeniul vamal. Scopul Acordului constă în consolidarea parteneriatului între administrațiile vamale ale Moldovei și Finlandei, pentru eficientizarea luptei împotriva încălcărilor vamale, ce aduce daune economice, comerciale, fiscale ale ambelor state. Tratatul va fi încheiat pe un termen nelimitat și va intra în vigoare peste 60 de zile de la primirea ultimei notificări privind îndeplinirea de către Părți a procedurilor legale naționale. Potrivit art.18 al Acordului, autoritățile vamale vor renunța la toate pretențiile de rambursare a cheltuielilor pentru implementarea prevederilor documentului, cu excepția cheltuielilor și diurnelor plătite experților, precum și a cheltuielilor pentru translator și interpreți, care nu sunt funcționari publici și care vor fi suportate de autoritatea vamală solicitantă. Potrivit notei informative la proiect, tratatele privind asistența reciprocă în domeniul vamal reprezintă categoria de bază a tratatelor în comunitatea vamală internațională. Țara noastră a încheiat astfel de tratate la nivel bilateral cu 25 de state, printre care Polonia, România, Italia, Bulgaria, Lituania, Grecia, Turcia etc.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

793 просмотры

Дата публикации:

24 Октябрь /2019 11:01

Тематика:

Новости

Ключевые слова

autorități vamale | Moldova | Finlanda | Hotarire de Guvern

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon