Новости

Noi cerințe pentru introducerea pe piață a aparatelor consumatoare de combustibili gazoși

Agenţii economici care intervin în lanțul de furnizare și de distribuție a aparatelor consumatoare de combustibili gazoși nu iau toate măsurile pentru a asigura că pun la dispoziție pe piață numai aparate care sunt în conformitate cu reglementarea tehnică aplicabilă. Pentru a le permite să demonstreze că aparatele corespund cerințelor de siguranță, este necesar a fi prevăzute și efectuate procedurile de evaluare a conformității, se menționează în analiza impactului de reglementare (AIR) a proiectului hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Reglementării tehnice privind punerea la dispoziție pe piață a aparatelor consumatoare de combustibili gazoși.

 
Principale prevederi ale proiectului au drept scop stabilirea cerinţelor pe care trebuie să le satisfacă aparatele consumatoare de combustibili gazoși și accesorii în vederea plasării pe piață și punerii în funcțiune a acestora.

 

Agenţii economici (producători, importatori, distribuitori) vor asigura efectuarea procedurilor de evaluare a conformităţii de către organismele de evaluare notificate sau recunoscute. Facilitarea plasării pe piaţă şi punerii în funcțiune a aparatelor consumatoare de combustibili gazoși va fi asigurată prin recunoaşterea marcajului de conformitate CE.

 

 

Potrivit proiectului, producătorii trebuie să întocmească documentația tehnică și să efectueze procedura relevantă de evaluare a conformității. În cazul în care s-a demonstrat conformitatea unui aparat sau a unui accesoriu cu cerințele aplicabile, producătorii întocmesc o declarație de conformitate UE și aplică marcajul CE. Documentația tehnică și declarația se vor păstra de către producători timp de 10 ani după introducerea pe piață a aparatului respectiv.

 

În același timp, înainte de introducerea unui aparat pe piață, importatorii se asigură că procedura de evaluare a conformității a fost îndeplinită de către producător. Aceștia se asigură că producătorul a întocmit documentația tehnică, că aparatul poartă marcajul CE și că este însoțit de instrucțiuni și de informații de securitate.

 

Conform datelor din Sistemul Asycuda, în perioada anilor 2018 - 2020 în Moldova aparatele consumatoare de combustibili gazoși au fost importate de către circa 40 de companii. Gama acestora este foarte diversă (aparate de gătit, plite de încălzit, arzătoare, cuptoare, cazane de încălzire, generatoare și distribuitoare de aer cald etc.). Aparatele sunt importate atât din ţările CSI (Belarus, Ucraina, Federaţia Rusă, Kazahstan), cât și din ţările UE (Austria, Italia, Republica Cehă, Bulgaria, Franţa, Germania, Ungaria, Olanda, Polonia, România, Slovenia, Spania, Lituania, Slovacia, Regatul Unit al Marii Britanii).

 

În același timp, în AIR se menționează că în ultimii ani se constată o reducere a numărului de  controale efectuate de către Agenția Protecției Consumatorilor și Supravegherii Pieței privind corespunderea produselor prevederilor reglementărilor tehnice în vigoare, inclusiv pe categoria aparatelor de combustibili gazoși, ceea ce poate implica riscuri privind utilizarea aparatelor.

 

Astfel, aprobarea noilor reglementări tehnice va îmbunătăți siguranța utilizatorilor și instalatorilor, va spori disponibilitatea de investiții în dezvoltarea industriei respective și va fi facilitată dezvoltarea produselor noi competitive și inovaționale.

 

Analiza impactului de reglementare la proiectul HG cu privire la aprobarea Reglementării tehnice privind punerea la dispoziție pe piață a aparatelor consumatoare de combustibili gazoși va fi examinată în cadrul ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător, ce va avea loc astăzi, 14 septembrie.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

752 просмотры

Дата публикации:

14 Сентябрь /2021 07:59

Тематика:

Новости

Ключевые слова

combustibil gazos | aparate | Proiect

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon