Новости
Parlamentari din opt țări participă, la Chişinău, la un seminar privind combaterea corupției
„Ne așteptăm ca aceste acțiuni să contribuie la creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile de stat și într-o justiție echitabilă”, a menționat speakerul.
„În combaterea corupției este important ca Parlamentul să creeze standarde de integritate, ce vor fi utilizate în vederea eficientizării activității instituțiilor publice și să ofere instrumentele necesare pentru buna îndeplinire a sarcinilor acestora”, a spus președintele Parlamentului.Potrivit speakerului, modernizarea serviciilor publice, a administrației publice și promovarea guvernării electronice sunt măsuri eficiente în prevenirea corupției, apropiind statul de cetăţeni. Totodată, un sistem eficient și credibil de petiționare va soluționa mai rapid și mai eficient problemele reale, diminuând riscurile de corupție.
„Pe lângă toate aceste măsuri, trebuie să mai dezvoltăm și o cultură a intoleranței față de corupție, să ne modificăm și mentalitatea, fiindcă trebuie să fie un efort comun al întregii societăți ca să eliminăm acest fenomen foarte periculos”, a mai spus Igor Corman.La rândul său, Nicola Harrington-Buhay, Rezident Coordonator ONU, a relevat că abordarea problemelor de corupție este esențială pentru țările cu democrații vibrante și sănătoase și permite oamenilor să se bucure pe deplin de drepturile lor.
„Noi considerăm sprijinul acordat legislatorilor moldoveni drept unul vital, în condiţiile în care ei au rolul de a monitoriza implementarea legislației naționale și a angajamentelor internaționale ale țării în cadrul Convenției ONU pentru Combaterea Corupției”, a mai spus Nicola Harrington-Buhay.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1011 просмотры
Дата публикации:
18 Ноябрь /2013 17:46
Тематика:
Новости
Ключевые слова
combaterea corupție | parlament | Igor Corman
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии