Новости

Priorităţile Ministerului Economiei şi Infrastructurii

În cadru ședinței operative cu responsabilii pe domenii ai Ministerului Economiei și Infrastructurii au fost prezentate prioritățile activității instituției pentru următoarea perioadă. Ministrul Chiril Gaburici a accentuat că mizează pe o colaborare eficientă și constructivă. Printre priorități este domeniul infrastructurii drumurilor. Moldova trebuie să devină un șantier de construcție, astfel ca fiecare regiune a țării să beneficieze de drumuri accesibile și ușor practicabile. De asemenea, va fi reorganizat Fondul rutier, pentru a putea contribui eficient la reparația și menținerea drumurilor. O altă prioritate a Ministerului Economiei și Infrastructurii este atragerea investițiilor, inclusiv prin dezvoltarea parcurilor IT și obținerea cetățeniei prin investiție. La fel, urmează să se pună accent și pe implementarea cu succes a Acordului de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, inclusiv DCFTA, încheierea acordurilor de liber schimb cu China, Emiratele Arabe Unite etc. Securitatea energetică a țării este o altă prioritate a MEI, fiind reiterată necesitatea diversificării surselor energetice, posibilitatea utilizării energiei regenerabile, dar și darea în exploatare a Gazoductului Ungheni-Chișinău. Alte priorități ale Ministerului sunt reformele regulatorii, eficientizarea activității întreprinderilor de stat și dezvoltarea domeniului comunicațiilor.

via | mei.gov.md

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство экономики

1784 просмотры

Дата публикации:

23 Январь /2018 15:30

Тематика:

Новости

Ключевые слова

ministerul economiei | prioritati | securitate energetica | construcţia drumurilor locale

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon