Новости

Programul de țară, definitivat

În cadrul unei ședințe online au fost definitivate ultimele detalii privind noul program financiar de țară. După două săptămâni de dialog constructiv și de negocieri, Guvernul Republicii Moldova și echipa de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Ruben Atoyan, au ajuns la un acord comun privind acțiunile prevăzute în program.
 
Valoarea noului program de cooperare între Republica Moldova și FMI se ridică la $558 mil. și va fi implementat pe o perioadă de trei ani (2020-2023). Asistența financiară va fi utilizată pentru relansarea economiei Republicii Moldova și depășirea consecințelor pandemiei COVID-19, precum și pentru implementarea unor reforme instituționale.

 

Reprezentanții instituției financiare au informat că, imediat după semnarea acordului dintre FMI și Republica Moldova, vor fi implementate un șir de acțiuni prealabile de evaluare a vulnerabilităților guvernanței în mai multe domenii: bugetar-fiscal, supravegherea sectorul financiar, guvernanța BNM, reglementarea pieței, statul de drept, combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. 

 

Planul de evaluare centralizată a guvernanței, prin folosirea criteriilor relevante și a indicatorilor, va oferi un diagnostic specific și concret al nivelului de guvernanță și anticorupție din RM. În baza rezultatelor, echipa FMI va formula recomandări rezonabile. Prin urmare, politicile de îmbunătățire a guvernanței vor contribui la reducerea corupției și la îmbunătățirea rezultatelor economice.  

 

Premierul Ion Chicu a mulțumit echipei de experți pentru efortul și munca depusă și a reiterat importanța acestui program ambițios pentru țara noastră.

 

Memorandumul între RM și FMI urmează a fi discutat în luna septembrie, în cadrul ședinței Consiliului Directorilor Fondului Monetar Internațional.

 


via | gov.md

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Международный Валютный Фонд | Правительство Республики Молдова

1158 просмотры

Дата публикации:

28 Июль /2020 11:30

Тематика:

Новости

Ключевые слова

Moldova | FMI | program de tara | guvern Moldova | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon