Новости

Proiectul de lege cu privire la Comitetul Național de Stabilitate Financiară, votat în prima lectură

Săptămâna trecută Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege cu privire la Comitetul Național de Stabilitate Financiară. Documentul stabilește cadrul general și atribuțiile Comitetului în vederea realizării politicii macroprundențaile, precum și prevenirii, reducerii sau eliminării riscurilor care amenință stabilitatea la nivel de sistem și gestionarea situațiilor de criză financiară sistemică. Astfel, proiectul urmărește reorganizarea structurii create prin Hotărârea Guvernului nr.449 din 02.06.2010 cu privire la crearea Comitetului Național de Stabilitate Financiară, document ce urmează a fi abrogat după intrarea în vigoare a legii. Potrivit proiectului, în componența Comitetului se vor regăsi Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, care va fi Președintele structurii. De asemenea, în cadrul Comitetului vor mai fi incluși miniştrii Finanțelor, Economiei și Infrastructurii, președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare, directorul general executiv al Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar. Pe lângă componența menționată va activa și comitetul extins, în care vor fi reprezentanți ai Comitetului executiv al BNM, care vor fi responsabili de stabilitatea financiară, supravegherea și rezoluția bancară. Organul va fi responsabil de gestionarea crizelor financiare sistemice, prezentarea măsurilor de protejare a depozitelor, acțiuni de restabilire a credibilității în securitatea sistemului financiar, emiterea declarațiilor oficiale pentru evitarea situațiilor de dezinformare, elaborarea unui plan de acțiuni în situații de urgență. De asemenea, Comitetul va determina necesitatea implicării statului în vânzarea acțiunilor băncilor de importanță sistemică. Documentul prevede că prima ședință a Comitetului extins trebuie să aibă loc nu mai târziu de 90 de zile din data intrării în vigoare a legii. Potrivit notei informative, implementarea proiectului nu presupune cheltuieli financiare din bugetul de stat. Documentul urmează a fi discutat în lectura a doua în sesiunea de toamnă a Parlamentului.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

951 просмотры

Дата публикации:

02 Август /2018 11:00

Тематика:

Новости

Ключевые слова

comitet | sistemul bancar | BĂNCILE MOLDOVENEȘTI | parlamentul RM | prima lectura

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon