Новости

Proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru 2017 a fost susținut de Guvern

Fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2017 se propun la venituri în sumă de 6141657,4 mii lei şi la cheltuieli în sumă de 6234451,3 mii lei, cu un deficit în sumă de 92793,9 mii lei. Primele de asigurare obligatorie de asistență obligatorii, calculate în formă procentuală vor constitui 3448712,0 mii lei, estimate la Cadrul bugetar pe termen mediu pentru anii 2017-2019, sau cu o majorare comparativă cu suma aprobată pe anul 2016 în sumă de 282044,1 mii lei. Proiectul prevede păstrarea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală calculate în sumă fixă la nivelul anului 2015 sau 4056 lei. Contribuţia angajatorului şi angajatului la fel va fi păstrată la nivelul de 4,5% din suma salariului. Suma transferurilor de la bugetul de stat pentru compensarea veniturilor ratate, se planifică pentru anul 2017 în sumă de 738,5 mii lei, fiind păstrate la nivelul sumei aprobate pentru anul 2016. Pentru asigurarea bolnavilor cu diabet zaharat cu preparate antidiabetice injectabile vor fi transferați de la bugetul de stat 62033,7 mii lei, adică vor fi păstrate la nivelul anului 2016. Transferurile de la bugetul de stat în fondul asigurărilor obligatorii de asistență medicală pentru realizarea proiectului modernizării sectorului sănătății vor constitui în anul viitor 4626,1 mii lei, cu o micșotare faţă de suma aprobată pe anul 2016 în mărime de 85,3 mii lei. Fondul pentru achitarea serviciilor medicale se planifică în sumă de 6054911,5 mii lei sau cu 443 819,1 mii lei (7,9%) mai mult comparativ cu suma aprobată pe anul 2016, care vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor necesare realizării Programului unic al asigurării obligatorii de asistență medicală. Majorarea cheltuielilor fondului dat vor acoperi cheltuielile suplimentare pentru medicamentele compensate în sumă de 19931,9 mii lei. Concomitent, din acest fond vor fi restituite cheltuielile pentru salarizarea medicilor rezidenți. Din fondul asigurărilor obligatorii de asistență medicală, vor fi prevăzute mijloace în sumă de 1882576,6 mii lei pentru asistența medicală primară, cu o majorare față de suma aprobată pentru anul 2016 cu 73647,4 mii lei față de anul 2016. Pentru asistența medicală specializată de ambulator sunt estimate mijloace financiare în sumă de 427190,5 mii lei, cu 3626,6 mii lei mai mult decât anul curent. În scopul realizării îngrijirii medicale comunitare și la domiciliu sunt prevăzute mijloace în sumă de 524381,5 mii lei, cu o majorare de 67747,7 mii lei față de suma aprobată pentru anul 2016. Asistența medicală spitalicească va fi finanțată cu 3027433,6 mii lei, cu 257979,4 mii lei mai mult decât suma aprobată pentru anul curent. Pentru serviciile medicale de înaltă performanță sunt prevăzute mijloace în sumă de 184108,7 mii lei, cu 7759,4 mii lei mai mult decât a fost preconizat pentru anul 2016. Fondul de rezervă al asigurării obligatorii de asistență medicală va constitui 50701,9 mii lei, cu 8981,8 mii lei mai mult decât în 2016. Conform proiectului, cheltuielile pentru serviciile informaționale vor fi majorate cu 2026,0 mii lei. În conformitate cu Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2016-2018, Compania Națională de Asigurări în Medicină va achiziționa servicii de reinginerie a sistemului informational Asigurarea obligatorie de asistență medicală, servicii de elaborare a sistemului informational Evidența persoanelor neasigurate și servicii de elaborare a sistemului informational e-Prescripție. „Proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2017 a fost elaborat în baza Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, Legii cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017. De asemenea, la elaborarea proiectului s-a ținut cont de obiectivele de guvernare, stabilite în Programul de activitate al Guvernului pentru anii 2016-2018, care în capitolul sănătatea populației stabilește, ca prioritate, asigurarea accesului tuturor cetățenilor Republicii Moldova la serviciile medicale și farmaceutice de calitate”, a menționat Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan. În cadrul şedinţei Guvernul a aprobat şi proiectul Legii privind bugetul asiguărilor sociale de stat pe anul 2017. Care sunt parametrii lui citiţi aici.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

2376 просмотры

Дата публикации:

06 Декабрь /2016 10:00

Тематика:

Новости

Ключевые слова

asigurarea medicala | prime de asigurare | proiect de lege | strategie | Compania Naţională de Asigurări în Medicină

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon