Новости

Reglementări privind prezentarea declaraţiilor către CNAS

În scopul optimizării şi reglementării prezentării declaraţiilor de unele categorii de unităţi înregistrate în calitate de plătitori de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, care pe tot parcursul anului bugetar nu au persoane angajate prin contract individual de muncă ori prin alte contracte în vederea executării de lucrări sau prestării de servicii sau nu au calculate salarii, Casa Naţională de Asigurări Sociale a operat modificări şi completări la Instrucţiunea cu privire la modul de completare a Declaraţiei privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (forma BASS) şi a declaraţiei privind calcularea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (forma BASS-AN), aprobată prin ordinul CNAS nr. 263-A din 03.10.2014 (Monitorul Oficial nr. 339 din 08.11.2014). Astfel, persoanele fizice (întreprinzători individuali, avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, mediatori) şi alte categorii de unităţi înregistrate în calitate de plătitori, care pe tot parcursul anului bugetar nu au persoane angajate prin contract individual de muncă ori prin alte contracte în vederea executării de lucrări sau prestării de servicii sau nu au calculate salarii, au obligaţia de prezentare a declaraţiei forma BASS-AN. Modificările au fost adoptate prin ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări Sociale nr.2-A din 10.01.2015 privind modificarea şi completarea Instrucţiunii cu privire la modul de completare a Declaraţiei privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (forma BASS) şi a Declaraţiei privind calcularea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (forma BASS-AN), aprobată prin ordinul CNAS nr. 263-A din 03.10.2014. Vizitatorii site-ului pot face cunoştinţă cu acest document la rubrica Pentru agenţii economici / Declaraţia BASS.

via | cnas.md

Учреждения:

Национальная Касса Социального Страхования РМ

2412 просмотры

Дата публикации:

11 Февраль /2015 16:12

Тематика:

Новости

Ключевые слова

cnas | bass | declaraţia | plăţi | contributii

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon