Новости

Republica Moldova – Emiratele Arabe Unite: investiții reciproc protejate

Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor a fost aprobat de Parlament. Acordul, structurat în 20 de articole, reglementează condițiile de promovare și protejare reciprocă a investițiilor, modul prin care se vor stabili termenii de intrare în vigoare, modificare și denunțare a instrumentului juridic dat. Acordul va încuraja fluxul de investiții reciproce prin crearea condițiilor favorabile pentru investitorii ambelor părți, va reglementa condițiile de promovare și de protejare a investițiilor și va duce la extinderea colaborării moldo-emirateză în diverese sectoare ale economiei, s-a adresat deputaților vice-ministrul Economiei, Vitalie Iurcu. Acordul a fost semnat de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur și de ministrul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al EAU, Abdullah Bin Al Nayah, la 10 iulie curent, la Chișinău. Potrivit Acordului, părțile contractante s-au angajat să asigure managementul pentru menținerea, utilizarea, posedarea sau repartizarea pe teritoriul său şi al celeilalte părți contractante a investițiilor. Acordul menționat va avea consecințe favorabile pentru asigurarea protejării și promovării investițiilor de către amblele state și, implicit, asupra îmbunătățirii și dezvoltării relațiilor moldo-emirateze în diverse domenii, inclusiv cel politic, cultural și social, a reiterat Președintele Comisei economie, buget și finanțe, Ștefan Creangă. Acordul a fost negociat în paralel cu Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitul pe venit și au fost sistematizate în cadrul unei singure negocieri, care a avut loc în perioada 2-5 aprilie 2017, a menționat Vice-ministrul Economiei, Vitalie Iurcu. Aplicarea Acordului nu prevede cheltuieli financiare suplimentare.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова | Министерство экономики

1450 просмотры

Дата публикации:

26 Июль /2017 14:10

Тематика:

Новости

Ключевые слова

acord | Republica Moldova | Emiratele Arabe Unite | Ștefan Creangă | Vitalie Iurcu

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon