Новости

Reținerea finală la sursa de plată la procurarea deșeurilor de metale

Codul fiscal ar putea fi completat cu capitolul 104 ce va reglementa regimul fiscal al persoanelor fizice care desfășoară activități în domeniul comercializării deșeurilor de metale feroase și neferoase. Un proiect de lege în acest sens este înregistrat pe agenda Parlamentului.
 
Astfel, agentul economic care procură deșeuri de metale feroase și neferoase de la persoanele fizice ar putea asigura reținerea finală la sursa de plată 12% din venitul anual impozabil din plățile efectuate în folosul subiectului impunerii.

 

Regimul fiscal se va aplica doar activitățile de comercializare pe teritoriul Republicii Moldova a deșeurilor de metale feroase și neferoase de către persoanele fizice rezidente către agenții economici licențiați.

 

Totodată, proiectul prevede că Ministerul Mediului urmează să elaboreze un Nomenclator al deșeurilor feroase și neferoase ce vor putea fi colectate de către subiecții impozabili.

 

Operațiunile de plată către subiectul impunerii se vor efectua de către agentul economic licențiat în numerar doar până la atingerea plafonului de 10 mii lei lunar, în cazul încheierii tranzacțiilor în valoare totală ce depășește 10 mii lei lunar va apărea obligativitatea de utilizare de către subiecții impunerii și agenții economici a instrumentelor de plată electronice.

 

Potrivit proiectului, responsabilitatea pentru corectitudinea reținerii, raportării și achitării impozitului îi va aparține agentului economic licențiat.

 

Conform notei informative, în urma implementării acestui regim fiscal va crește numărul de persoane angajate oficial în activitățile economice care vor genera venituri la buget, precum și veniturile unor persoane, în special social-vulnerabile, iar cazurile de evaziune fiscală se vor diminua.

 

Se propune ca, prin derogare de la art. 56 al Legii nr. 100/2017, prevederile să intre în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

947 просмотры

Дата публикации:

01 Февраль /2022 13:05

Тематика:

Подоходный налог | Новости

Ключевые слова

deseuri | metal | proiect de lege | retinerea impozitului | sursa de plata

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon