Семейные врачи

Semnătura electronică va fi oferită medicilor cu titlu gratuit

Semnătura electronică calificată avansată, prin care va fi realizat accesul la Sistemul informațional automatizat „Asistența medicală primară” (SIA AMP) pentru circa 10 mii de medici, va fi eliberată gratuit. În ședința Guvernului din 7 martie curent a fost aprobat proiectul hotărârii privind modul de autentificare în SIA AMP. Astfel, accesul la sistem se realizează prin intermediul serviciului electronic guvernamental de autentificare și control al accesului (MPass) cu ajutorul cheilor private și publice și al dispozitivului securizat de creare a semnăturii electronice avansate calificate. Se propune ca cheltuielile aferente emiterii cheilor private și publice utilizate la crearea semnăturilor electronice să fie asigurate centralizat, din contul alocațiilor prevăzute în acest scop în bugetul public național. Reieșind din politicile statului privind exercitarea independentă a profesiunii de medic de familie, considerăm prioritar susținerea medicilor de familie, prin oferirea gratuită a semnăturii electronice calificate avansate. Totodată, utilizatori ai SIA sunt și medicii specialiști de profil și reprezentanții serviciilor paraclinice de laborator, se spune în nota proiectului. În acest context, prestatorii de servicii medicale de asistență medicală primară și specializată de ambulatoriu vor completa, până la 31 martie 2019, listele utilizatorilor Sistemului informațional automatizat „Asistența medicală primară” al Registrului medical cu datele relevante conform cerințelor. Totodată, aceștia vor asigura condițiile tehnice necesare pentru autentificarea utilizatorilor în SIA și veridicitatea datelor incluse în solicitarea de prestare a serviciilor de certificare, prezentate Instituției Publice „Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică”. Implementarea SIA de către toți utilizatorii va aduce mai multe beneficii: fișa electronică a pacientului va conține toate datele, formând un tablou complex despre starea de sănătate, va oferi posibilitatea de generare a rapoartelor, calculare a indicatorilor de evidență medicală statistică etc. Costurile estimative pentru achiziționarea semnăturilor electronice avansate calificate sunt de aproximativ 3,5 mil. lei.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Правительство Республики Молдова | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

2152 просмотры

Дата публикации:

13 Март /2019 08:01

Тематика:

Cемейные врачи | Новости

Ключевые слова

Semnătura electronică | medici de familie | Hotarire de Guvern | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon