Новости

Stephane Bride a avut o întrevedere cu experții misiunii FMI

Viceprim-ministrul, Stephane Christophe Bride, ministru al Economiei a avut astăzi o întrevedere cu experții Misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Max Alier, șeful misiunii FMI în Moldova. În cadrul întrevederii cu reprezentanţii Misiunii FMI Viceprim-ministrul Stephane Bride , ministru al Economiei, a apreciat contribuția şi susţinerea permanentă a experţilor FMI în procesul de implementare a priorităţilor de dezvoltare a Republicii Moldova. Evaluările și recomandările FMI sunt foarte importante pentru noi în identificarea unor politici sustenabile pentru impulsionarea creșterii economice a țării. Principalele subiecte abordate au vizat dezvoltarea social-economică a ţării în anul 2014, prognozele privind evoluţia principalilor indicatori macroeconomici pentru anul 2015 şi pe termen mediu, precum şi realizarea reformelor structurale în domeniile de competenţă ale Ministerului. De asemenea, au fost discutate priorităţile de politici aflate pe agenda Guvernului în următoarea perioadă, inclusiv priorităţile generate de oportunitățile oferite de intrarea în vigoare a Acordului de Asociere şi Acordului privind instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, fiind totodată punctate și eventualele vulnerabilităţi asociate contextului geopolitic actual. O atenţie deosebită a fost acordată reformelor aflate în plină derulare în domeniul energetic, fiind subliniată importanța diversificării surselor de aprovizionare a ţării cu energie electrică şi gaze naturale şi asigurarea interconectării sistemului energetic al Republicii Moldova cu cel european. Părțile au menționat necesitatea continuării reformelor structurale inițiate în toate domeniile în vederea asigurării unei dezvoltări economice durabile și a unui climat de afaceri favorabil investițiilor. Totodată, în cadrul întrevederii a fost prezentat noul șef al Misiunii FMI în Republica Moldova, Ivanna Vladkova Hollar, care va prelua mandatul în luna mai, curent. Stephane Christope Bride i-a mulțumit lui Max Alier pentru eforturile depuse pe parcursul mandatului și i-a urat succes doamnei Hollar în noua funcție, exprimându-și convingerea într-o colaborare eficientă. Misiunea FMI se află în vizită de lucru în Republica Moldova în perioada 30 martie – 3 aprilie 2015.

via | mec.gov.md

Учреждения:

Министерство экономики

1268 просмотры

Дата публикации:

31 Март /2015 10:31

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

Stephane Bride | misiunea FMI | expert | dezvoltare | crestere economica

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon