Новости

Susţinerea continua a producătorilor agricoli din zona de securitate

Din Fondul de rezervă al Guvernului se vor aloca circa 16 mil. lei pentru susţinerea continuă a proprietarilor care deţin terenuri agricole după traseul Râbniţa-Tiraspol, precum şi menţinerea dezvoltării social-economice a localităţilor din zona de securitate. Hotărârea Guvernului cu privire la acordarea unor plăți directe proprietarilor de terenuri agricole amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol pentru anii 2017-2018, aprobată de cabinetul de miniștri, a fost publicată în Monitorul Oficial din 18 mai curent. Mijloacele vor fi alocate sub forma unor plăţi directe în mărime de 1229 lei per hectar și urmează a fi repartizate în baza unui regulament aprobat de consiliile locale. Astfel, primăria comunei Cocieri va primi 4,02 mil. lei, primăria comunei Coșnița – 2,68 mil. lei, iar primăria satului Doroțcaia – 6,82 mil. lei. Agriculturii din Molovata Nouă vor primi alocații în sumă de 1,12 mil. lei, iar cei din Pârâta - 1,3 mil. lei. Alocațiile vor compensa pierderile suportate din cauza imposibilității de a prelucra terenurile și vor contribui la dezvoltarea localităților din zona de securitate, se spune în document. Compensații similare au fost acordate şi în anii precedenţi. În anul 2016, Consiliul Raional Dubăsari a primit 7,98 mil. lei pentru acordarea plăților directe proprietarilor de terenuri situate după traseu. Agricultorii din raionul Dubăsari nu au avut acces la terenurile situate după traseul Tiraspol-Râbniţa din anul 2014, iar în urma negocierilor dintre Chișinău și Tiraspol accesul la loturile de pământ a fost restabilit pentru un termen de 20 de ani, începând din 1 august curent. Potrivit datelor, suprafața terenurilor agricole amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol constituie 6494,80 ha.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

954 просмотры

Дата публикации:

21 Май /2018 07:45

Тематика:

Новости

Ключевые слова

plată | terenuri agricole | Transnistria | compensatii | buget de stat

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon