Новости

Tranziția la CORM 006-2021 va fi asigurată până la 30 iunie 2022

Noul Clasificator al Ocupaţiilor din Republica Moldova (CORM 006-2021), aprobat prin Ordinul nr. 11 din 12 noiembrie 2021 al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, este publicat astăzi, 14 ianuarie 2022, în MO. Este important de menționat că, în scopul asigurării tranziției la CORM 006-2021, CORM 006-14 va fi utilizat în paralel cu CORM 006-2021 până la 30 iunie 2022.
 
Astfel, CORM 006-2021 se aplică în toate domeniile de activitate economică şi socială şi este obligatoriu pentru toate autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, întreprinderile, organizaţiile şi instituţiile, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică şi pentru alte persoane juridice şi fizice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Republicii Moldova, la completarea documentelor oficiale, ori de câte ori se cere indicarea ocupaţiei.
 
CORM 006-2021 stabileşte denumirile ocupaţiilor (funcţiilor și profesiilor) practicate de populaţia activă a RM şi clasificarea lor pe grupe, în funcţie de nivelul de omogenitate a activităţii desfăşurate și de nivelul de competențe/abilități necesare pentru a practica ocupațiile respective.
 
Documentul a fost elaborat în baza Clasificării Internaționale Standard a Ocupațiilor (ISCO-08) şi Clasificării Europene a Aptitudinilor/Competențelor, Calificărilor și Ocupațiilor (ESCO), asigurând comparabilitatea ocupațiilor atât în scopuri statistice, cât și în scopuri administrative.
 
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство труда и социальной защиты

4231 просмотры

Дата публикации:

14 Январь /2022 09:17

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

CORM | ministerul muncii și protecției sociale | Ordin | tranzitie

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon