Новости

UE a acordat unui institut de la Chişinău logo-ul "Excelenţă în Cercetare"

Comisia Europeană i-a acordat recent Institutului Naţional de Cercetări Economice (INCE) de la Chişinău logo-ul “Excelenţă în cercetare” (“Hr Excellence in Research”). Acesta este primul institut din sfera ştiinţei şi inovării din Republica Moldova căruia i-a fost conferită certificarea nominalizată, informează Moldpres cu referire la un comunicat al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Potrivit lui Alexandru Stratan, directorul institutului amintit, logo-ul „Excelenţă în cercetare” arată că INCE s-a raliat la practicile şi regulamentele stipulate în Carta Europeană a Cercetătorului şi Codul de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor. Cel mai important este faptul că prin acordarea acestui logo sîntem credibili pentru potenţialii parteneri, cu care am putea crea consorţii, pentru a participa la diverse proiecte de cercetare. Prin obţinerea acestei certificări, partenerii din străinătate au deplina încredere că instituţia cu care intenţionează să colaboreze a trecut deja un filtru şi este recomandată ca partener credibil de către Comisia Europeană, a menţionat Alexandru Stratan. Pînă în prezent 120 de universităţi şi instituţii de cercetare din Uniunea Europeană au dreptul să afişeze logo-ul „Hr Excellence In Research”. Acest lucru este permis de Comisia Europeană doar în urma unui complex şi îndelungat proces de evaluare.

via | moldpres.md

1141 просмотры

Дата публикации:

09 Сентябрь /2015 17:30

Тематика:

Новости

Ключевые слова

UE | premiu | ştiinţe | inovatie | Moldova

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon