Новости

Uniformizarea compensațiilor pentru serviciile de transport

Persoanele cu dizabilități vor putea beneficia de compensații mai mari pentru serviciile de transport. Executivul a aprobat în ședința din 8 iunie curent proiectul hotărârii de Guvern pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a compensației pentru serviciile de transport, aprobat prin HG nr. 1413/2016.
 
Astfel, se propune ca persoanele cu dizabilități accentuate să beneficieze de o compensație de 240 lei trimestrial, mărimea acesteia devenind uniformă pe întreg teritoriu al țării. Conform normelor în vigoare (pct.9-11 din Regulament), pentru această categorie de beneficiari mărimea compensației trimestriale în mun. Chișinău constituie 180 lei, în mun. Bălţi – 157,5 lei,  iar compensația oferită în celelalte localități constituie 124,5 lei. În acest sens, Curtea Constituțională a declarat, prin Hotărârea1 nr.3/2022, neconstituțional textul „locul de trai” din art. 49 alin. (4) din Legea nr. 60/2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități și pct. 9 și 10 din Regulament. Astfel, pentru majorarea compensației beneficiarilor din raioane și din mun. Bălţi sunt necesare mijloace financiare suplimentare în sumă de circa 19 mil. lei.
 
Totodată, pentru persoanele cu dizabilități severe și copiii cu dizabilități în vârstă de până la 18 ani, mărimea compensației pentru un trimestru va crește de la 360 lei la 480 lei, iar compensația care se acordă suplimentar persoanelor cu dizabilități locomotorii (inclusiv copiii cu dizabilități locomotorii în vârstă de până la 18 ani), care la moment constituie 200 lei trimestrial, ar putea ajunge la 270 lei.
 
Majorările vor avea loc în contextul creșterii tarifelor pentru efectuarea transporturilor rutiere de persoane prin servicii regulate în trafic raional și interraional. Reamintim, prin Ordinul Ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale nr. 19/2022, tariful a fost majorat de la 0,6 lei/km pentru un pasager până la 0,8 lei/km sau cu 33,3%.
 
Pentru majorarea compensațiilor cu 33,3% sunt necesare mijloace financiare suplimentare în sumă totală de circa 34,75 mil. lei.
 
Conform datelor, de compensația pentru serviciile de transport beneficiază circa 138800 de persoane cu dizabilități, inclusiv circa 15700 de persoane cu dizabilități ale aparatului locomotor.
___________________________
1Hotărârea CC nr. 3 din 24 februarie 2022 prevede că până la reglementarea mărimii compensației pentru serviciile de transport în conformitate cu raționamentele Hotărârii, persoanelor cu dizabilități accentuate li se va achita trimestrial compensația pentru serviciile de transport în mărime de 180 lei, în vigoare din data adoptării. Astfel, majorarea compensației pentru serviciile de transport beneficiarilor din raioanele republicii și mun. Bălți, la nivelul compensației de care beneficiază locuitorii din mun. Chișinău- 180,0 lei, urmează a fi pusă în aplicare din 24 februarie, curent.
În același timp reglementările care prevăd majorarea compensațiilor cu 33,3% în contextul creșterii tarifelor pentru efectuarea transporturilor rutiere de persoane, se preconizează a intra în vigoare la data publicării acestora în Monitorul Oficial, cu calcularea plăților majorate începând cu trimestrul II al anului curent.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

598 просмотры

Дата публикации:

08 Июнь /2022 15:32

Тематика:

Новости

Ключевые слова

servicii transport | compensatii | persoane cu dizabilitati | Hotarire de Guvern

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon