Новости

Veste bună pentru agenții economic, care comercializează mărfuri supuse accizelor

Mărfurile supuse accizelor, care sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de acciz și care au fost marcate cu timbre de acciz de model vechi vor putea fi comercializate până la epuizarea stocului acestora - o completare în acest sens la Legea privind punerea în aplicare a titlului IV al Codului Fiscal a aprobat în ședința sa de miercuri guvernul. Ministrul finanțelor Anatol Arapu a menționat că printr-o decizie a sa din 29 mai 2014 Curtea Constituțională a declarat neconstituțional alineatul 7 a articolului 123 al Codului fiscal, care viza termenul de comercializare a mărfurilor supuse accizelor. Astfel, în limita competențelor sale de a stabili modul de procurare și utilizare a timbrelor de acciz guvernul acordă agenților economici posibilitatea de a epuiza stocurile de mărfuri supuse accizelor și marcate cu timbre de acciz de model vechi. Concomitent, a fost declarat neconstituțional punctul 2 al Hotărârii Guvernului din 8 aprilie 2010. Acesta prevedea obligația de comercializare a mărfurilor indigene și de import, marcate cu ”Timbru de acciz. Marca Comercială de Stat” și ”Timbru de acciz,” pînă la 1 aprile 2011. De asemenea, excluderea termenului va permite agenților economici să comercializeze mărfurile respective cu timbre de acciz de model vechi pînă la epuizarea stocurilor.
author icon

Мария Трифан

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1861 просмотры

Дата публикации:

11 Март /2015 16:18

Тематика:

Новости

Ключевые слова

agenti economici | comercializarea | marfuri | accize | timbru de acciz | termenul comercializarii

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon